Sute de bistrițeni l-au urmărit ieri seară cu sufletul la gură și respirația tăiată pe Eduard Kunz – din nou fantastic și răscolitor, absorbit într-o incredibilă luptă și o fantastică încleștare de forțe…
„Trăim vremuri în care procentul de minciuni pe care le auzim zilnic este sub orice limită a rezonabilului… Iar muzica rămâne busola după care îţi poţi orienta sau verifica direcţiile în viaţă…”, spunea pianistului Eduard Kunz, invitat ieri seară la Centrul Cultural Dacia, pentru un recital extraordinar.
Sute de oameni din Bistrița și din împrejurimi l-au urmărit cu sufletul la gură, absorbit într-o incredibilă luptă și o fantastică încleștare de forțe: pianistul rus și-a răsfățat auditoriul cu o emoționantă interpretare a Concertului Nr 2 pentru pian și orchestră de Rahmaninov.
Eduard Kunz a fost acompaniat de Noua Orchestră Transilvană dirijată de Romeo Rîmbu, fiind aplaudat minute în șir la sfârșit și oferind melomanilor care au umplut sala de spectacole de la Dacia încă o experiență fantastică. Nu a uitat, la sfârșit, să-şi bată prietenos pianul pe umăr – după minute lungi, încrâncenate și epuizante, în care Rahmaninov s-a oglindit misterios în sufletul, în degetele lui și apoi în mintea și sufletul celor din sală…
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/_Y_PZXslxVc” /]
Eduard Kunz a studiat pianul la Şcoala Specială Gnessin pentru copii supradotaţi din Moscova, a absolvit Conservatorul P.I Ceaikovski, a obţinut diploma de master şi medalia de aur pentru performanţele sale la Royal Northern College of Music în Marea Britanie. BBC Music Magazine l-a inclus în topul celor mai buni 10 pianişti de viitor The Guardian l-a numit un „pianist magnific”.
Concertul de aseară a început cu Simfonia a V-a în Do minor de Beethoven – una dintre cele mai cunoscute simfonii ale celebrului compozitor german – supranumită în trecut și „Simfonia destinului”.
A fost compusă de Beethoven într-o perioadă grea a vieții sale, în legătură cu această simfonie circulând povestea cum că Beethoven ar fi comentat despre primele ei 4 tonuri, ajunse celebre: „Asa bate destinul la poarta!”. În realitate, însă, comentariul nu i-a aparținut compozitorului, ci biografului său, Schindler.
[arve url=”https://youtu.be/IKztq6sUrbY” /]