Un bistrițean a murit weekendul acesta, după ce a fost înjunghiat în zona piciorului de soțul iubitei sale. Soțul femeii i-a surprins pe cei doi în timp ce ieșeau din locuința comună. Totul s-a petrecut într-o localitate din Republica Moldova.
Totul s-a petrecut sâmbătă, în localitatea Bălți, din Republica Moldova. Bistrițeanul a fost înjunghiat în plină stradă, în zona piciorului, de soțul iubitei sale.
Potrivit poliției din Bălți, citate de publika.md, basarabeanul de 35 de ani își bănuia soția de infidelitate, iar vineri noaptea a plănuit să o urmărească să-și confirme bănuielile.
Femeia și-a adus în locuința comună amantul, un bărbat din Bistrița-Năsăud. Dimineața, soțul femeii i-a surprins pe cei doi în timp ce ieșeau din locuința comună.
Nebun de furie, bărbatul și-a înjunghiat soția în zona mâinii, iar pe amantul său, care a încercat să o apere pe femeie, l-a înjunghiat în zona piciorului. Acesta a decedat în drum spre spital, din cauza hemoragiei.
„Persoana bănuită de comiterea infracțiunii i-a aplicat o lovitură de cuțit în regiunea piciorului. Între ei s-a pornit o ceartă, după aia au pornit niște reglări de conturi, întinzându-se au ieșit afară, în curtea blocului, apoi în drum, în drum iarăși s-au îmbrâncit unul pe altul, până la urmă cetățeanul care a fost lovit de cuțit a căzut jos, fără cunoștință”, a declarat pentru publika.md, Oleg Cojocaru, șeful Inspectoratului de Poliție Bălți.
Femeia rănită este în afara oricărui pericol, iar atacatorul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta este cercetat pentru omor și riscă detenție pe viață.