0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Bistrița – Năsăud, sub cod galben de ninsori și viscol

Vremea rea se va înteți, începând de azi, până miercuri. Mâine e așteptat și viscol. Autoritățile au emis coduri de avertizare și sfaturi pentru cei ce stau acasă sau cei care pornesc la drum. Județul nostru se află sub cod galben de ninsori și viscol, așa că sfaturile ar trebui ascultate.

ANM a emis un cod galben de ninsori și viscol pentru Maramureș și Transilvania. Județul nostru va intra sub incidența acestui cod începând de azi, 13.01.2019, de la ora 15:00, până miercuri, 16.01.2019, la ora 08:00.

(…) în Maramureș și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în regiunile vestice se vor semnala precipitații mixte. Izolat se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în toate zonele de munte, (…) Marți (15 ianuarie) și miercuri (16 ianuarie) vântul va continua să sufle tare în toate zonele de munte, spulberând zăpada și viscolind ninsoarea, dar intensificări ale vântului vor fi local și temporar și în celelalte zone”, anunță ANM.

Mâine, 14 ianuarie, în intervalul orar 02:00 – 14:00, se așteaptă strat consistent de zăpadă și viscol.

În acest context, autoritățile au pregătit câteva sfaturi utile:

Asigură-ţi următoarele materiale: 
• Sare pentru topirea gheţii de pe trotuar şi căile pe care circulaţi în gospodăria dumneavoastră;
• Nisip pentru a îmbunătăţi tracţiunea;
• Unelte de îndepărtare a zăpezii;
• Dacă locuiești la casă asigură-te că ai suficient combustibil de încălzire.

Pregătește-ți autoturismul astfel:
• Acumulatorul şi sistemul de aprindere trebuie să fie în stare foarte bună, iar bornele bateriei curăţate;
• Asigură-te că nivelul antigelului este suficient pentru a evita îngheţarea;
• Asigură-te că sistemul de încălzire şi dezgheţare funcţionează eficient;
• Verifică sistemul de acţionare al ştergătoarelor de parbriz; asigură un nivel corespunzător de lichid de curăţare;
• Asigură-te că termostatul funcţionează corespunzător;
• Verifică funcţionarea farurilor şi a luminilor de avarie;
• Verifică dacă există fisuri în sistemul de eşapament, repară-le sau înlocuiește-l dacă este necesar. Inhalarea monoxidului de carbon este letală;
• Verifică nivelul şi densitatea uleiului. Uleiurile grele coagulează mai mult la temperaturi joase şi nu sunt la fel de lubrifiante;
• Folosește anvelope pentru zăpadă şi dotează-te cu lanţuri antiderapante;
• Pregătește-te să utilizezi combustibil adecvat sezonului şi verifică filtrul de aer.

Cetățenii care au probleme în trafic, din cauza stării drumurilor cauzate de fenomene meteo (gheață, polei, zăpadă), pot face semnalări la următoarele numere de telefon:
• pentru drumurile naționale: tel. 0263233615, 0263266620 – Dispecerat Secția de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud;
• pentru drumurile județene: tel. 0743064482 – ing. POP GABRIEL Șef Serviciu Drumuri din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
• pentru drumurile comunale se va lua legătura cu personalul din cadrul primăriilor;
• Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud: tel. 0263239404.
• Inspectoratul de Poliție județean Bistrița – Năsăud: tel. 0263203005.

În situații de urgență, apelați numărul 112.

Conform CNAIR și autorităților județene, la această oră, pe drumurile din Bistrița – Năsăud nu există probleme.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...