1.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

OAMENI din Bistriţa-Năsăud: Aneta Sîngeorzan, singura prezentatoare TV din Bistriţa, premiată de două ori la Gala Femeilor de Succes

Aneta Sîngeorzan, jurnalista din Bistriţa care prezintă ştirile la unul dintre cele mai bune posturi TV din România, şi-a început anul 2019 pe baricade, „în direct”, prezentând Revelionul. Aneta Sîngeorzan a fost recent premiată pentru a doua oară, la Gala Femeilor de Succes desfăşurată în Bucureşti, la sfârșitul lunii decembrie 2018. Ne-a împărtăşit și nouă din emoţiile, fascinaţia şi provocările meseriei de care este îndrăgostită…

Este pentru a doua oară când primesc această distincţie, într-adevăr. Prima dată s-a întâmplat în 2015. Eram la Realitatea TV, prezentam matinalul și am fost foarte emoționată întreaga zi. Nici de această dată nu pot spune că am fost mai relaxată, chiar dacă știam deja cum decurg lucrurile și la ce trebuie să mă aștept. Am emoții de fiecare dată când urc pe o scenă…”, a povestit Aneta Sîngeorzan pentru Bistriţeanul.ro.

A fost vorba despre o ceremonie foarte frumoasă și plină de eleganță, a admis tânăra prezentatoare. În primul rând, datorită invitaților și celor prezenți în sală și, în al doilea rând, datorită notorietății pe care o are „Celebrity Awards – Successful Women” în afara granițelor.

Aceste premii se acordă și la Hollywood, iar de-a lungul timpului, nume grele din showbizz-ul mondial au primit distincții similare.

Succes = seriozitate, pasiune şi multă muncă

Pentru Aneta Sîngeorzan, o femeie de succes este o femeie care muncește din greu pentru a ajunge acolo unde și-a propus, la un moment dat în viață. „Succesul, din punctul meu de vedere înseamnă, devotament, seriozitate, pasiune pentru ceea ce faci, muncă multă, după cum spuneam, și ambiție. Dacă bifezi toți acești factori, nu ai cum să nu ajungi la succesul cu care, cred eu, fiecare dintre noi am dori să ne identificăm măcar o dată în viață”, consideră Aneta Sîngeorzan.

De altfel, noaptea dintre ani a prins-o pe Aneta Sîngeorzan la muncă, pe baricade, prezentând Revelionul: „Am prezentat Revelionul anul acesta. Am petrecut noaptea dintre ani la job…”, a povestit Aneta Sîngeorzan.

Ea a recunoscut că „experiența de a lucra într-un post de televiziune este unică. Sunt fascinată de acest job încă de când munceam la Realitatea TV Bistrița și mereu m-am mândrit cu ceea ce fac. După 8 ani de Realitatea, am schimbat macazul și am intrat, în urmă cu doi ani, în familia B1TV, unde am fost primită cu brațele deschise, de un colectiv minunat. Iar când lucrezi într-un astfel de mediu, nu poți să nu te simți bine și să nu fii mândru.”

10 ani de experienţă în redacţii de ştiri…

După zece ani de muncă în redacții de știri, absolut nimic nu ţi se mai pare greu… Doar  provocările zilnice sunt cele care par mai grele sau mai ușoare. Când te așezi la pupitru, ești pregătit și conștient că în orice moment se poate întâmpla ceva și că poți să ai parte oricând de cel mai mare «hop» al carierei tale”, povesteşte Aneta Sîngeorzan, amintind că ştirile de ultimă oră, breaking news-urile, nu vin programate.

Te poți trezi cu un eveniment neprevăzut în prima secundă de emisie. Iar noi, oamenii de live, nu avem niciodată voie să nu știm ceva sau să nu fim mereu pregătiți «să bubuie»… Și, ce să vezi…!? Câteodată, chiar nu cunoaștem absolut nimic despre o știre de ultimă oră, pentru că, până la urmă, nu suntem atotștiutori, deși așa părem (face parte din fișa postului 🙂 … Şi atunci intervin cei din redacție și din regia de emisie, colegii care te ajută și te pun la curent, în secunda următoare, cu absolut tot, ca să poți informa telespectatorii corect și obiectiv. Dar, poți avea parte și de o zi relaxantă, în care doar să citești de pe prompter, emisia să curgă normal și să nu existe incidente…”, mai recunoaşte Aneta Sîngeorzan.

Unde încape Bistriţa, în toată această poveste de succes…?

Pentru Aneta Sîngeorzan Bistriţa va fi mereu „acasă”, chiar dacă are o locuinţă şi la Bucureşti… Ultima oară a venit la Bistriţa spre finalul lunii noiembrie. „Orașul mi s-a părut la fel cum mi se pare mereu când mă întorc aici: o poveste. În primul rând, o poveste a copilăriei mele, a familiei, a prietenilor, a celor care mă așteaptă întotdeauna cu brațele deschise. Apoi, o poveste a începutului carierei mele și a momentelor petrecute cu foștii mei colegi. Au fost clipe de neuitat…”, îşi aminteşte Aneta.

Tânăra jurnalistă a observat că Bistrița s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani: „Iar asta nu poate decât să mă bucure. Sper ca cei care conduc orașul și județul să fie în continuare responsabili, să ducă lucrurile pe același trend ascendent și să ne facă mereu mândri că suntem bistrițeni…”

Aneta Sîngeorzan nu exclude nici posibilitatea de a se întoarce, în viitor, să muncească la Bistriţa. Însă doar pe termen scurt: „De ce nu?! Ar fi o provocare căreia cred că i-aș face față. Mai ales că mă întorc mereu cu drag acasă. Nu știu însă dacă aș rămâne definitiv. Și spun asta pentru că îmi place mult agitația din marile orașe, întotdeauna mi-am dorit să mă stabilesc într-un oraș mare (nu îmi doream neapărat București, însă aici m-a adus viața). Dar, pentru un proiect pe termen limitat, m-aș întoarce cu drag la Bistrița”.

Aşteptări şi ambiţii pentru 2019 

Mereu îmi doresc mai mult pe plan profesional. Nu trebuie să fie neapărat început sau final de an. Însă, am pășit în 2019 cu multe gânduri ambițioase și optimiste în ceea ce privește cariera mea. Vreau să mă mai angrenez și în alte proiecte, pe lângă televiziune, pentru că programul pe care-l am acum îmi permite asta… Pe plan sentimental, îmi doresc să fiu în continuare fericită și împlinită, iar lucrurile concrete să se întâmple la vremea lor”, conchide, plină de încredere, Aneta Sîngeorzan.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...