-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Aceeași Mărie, cu altă pălărie! Se racolează, din nou, bistrițeni pentru a-i face fotomodele!

Pe Pietonalul Liviu Rebreanu există o „agenție”, cu trei angajați, ce-ți promit să facă din tine imaginea pentru diferite branduri. Promit bani frumoși, dar și haine de marcă ce vor rămâne celor ce vor poza pentru reclamele respective. Doar că trebuie să plătești… intrarea în sistem.

În 2011, sute de bistrițeni au fost manipulați să plătească bani pentru ca ei, sau copilașii lor, să apară în imaginile reprezentative ale anumitor branduri.

Taxa era de 50 de lei, înscrierea și prelucrarea datelor. Apoi aveai o ședință foto… neprofesionistă. Se cerea pe urmă o taxă de 800 de lei, apoi alta, și alta.

Mai multe despre modul în care acționau, puteți reciti AICI.

Bistrițenii țepuiți au rămas cu gust amar și bani pierduți. Deși Protecția Consumatorului a amendat firma cu 20.000 de lei, instanța a decis că e prea mult și a redus-o la… un avertisment.

Mai multe despre aceasta, AICI.

S-au întors!

La 7 ani distanță, același tip de afacere și-a făcut apariția, tot în buricul târgului. Pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la două uși distanță de Librăria George Coșbuc, se află un alt studio de fotografie.

Cei trei angajați au atribuțiile bine definite. O doamnă racolează pietonii, un domn face fotografii, o doamnă îți povestește despre toate beneficiile ce le poți avea dacă vei încheia un contract cu ei.

„Eram pe Pietonal când o doamnă m-a abordat că arat bine și mi-ar putea oferi posibilitatea de a poza pentru diferite branduri. Îmi surâdea ideea, așa că m-am dus cu ea la studioul lor. Era aranjat ca un studio unde să îți facă poze. Un domn era acolo cu un aparat și la o masă, o doamnă ce mi-a explicat în ce constă colaborarea cu ei”, ne-a povestit Alina P., o cititoare.

Doamna, care se ocupa de contracte, i-a explicat că ședințele foto vor avea loc în weekend. Ei vor machia modelul și îl vor îmbrăca. Pe lângă remunerația de 80 de euro pentru un weekend de făcut poze, fotomodelul va rămâne și cu haine .

„Totul suna așa de bine. Și aveau un stil să îți prezinte de te puteau convinge foarte ușor. Apoi mi-au zis că pentru a încheia contractul trebuie să plătesc 120 de lei. Dacă i-am spus că nu am la mine 120 de lei, m-a luat ironic, spunând că oricine are la el 120 de lei. Atunci mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. I-am spus că nu mi se pare normal să plătesc eu dacă ei m-au racolat. M-am ridicat și am plecat”, a mai explicat Alina.

Bistrițeanca ne-a mărturisit că o altă prietenă de-a ei aproape că a fost agresată de acești afaceriști, atunci când l-a oprit pe un tânăr să intre la ei în studio, spunându-i „Vezi că e o țeapă!”.

Acum șapte ani, firma ce a mai țepuit bistrițeni și și alți români, era acoperită legal, pe baza contractului semnat, pentru sumele solicitate. Amenda dată de Protecția Consumatorului a fost pentru modul de operare.

De la începutul lunii decembrie, două persoane s-au plâns poliției că au fost victime ale acestei „agenții”.

„În cursul lunii Decembrie a.c., au fost înregistrate două sesizări, în municipiul Bistrița. Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice efectuează verificări pentru lămurirea tuturor aspectelor sesizate”, au explicat reprezentanții IPJ BN.

Polițiștii recomandă:

  • În cazul în care sunteți acostați pe stradă și vi se oferă posibilitatea inițierii într-o carieră de fotomodel, să vă gândiți bine înainte să acceptați: e posibil să fiți înșelați!
  • Acest mod de abordare ar trebui să vă atragă suspiciuni cu privire la intenţiile celui care vă acostează, întrucât agenţiile serioase organizează castinguri pentru a-şi recruta modelele.
  • De obicei contractele pe care vă pun să le semnaţi sunt întocmite în aşa fel încât nu se poate proba înşelăciunea, iar dumneavoastră nu vă veţi mai recupera banii.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...