0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

S-a semnat! Becleanul își reabilitează TOATE străzile și pregătește „terenul” pentru autobuzele electrice

A fost un vis, apoi idei puse pe hârtie, iar acum, un proiect finanțat. Becleanul va primi bani pentru reabilitarea străzilor, autobuze electrice etc. Iar administrația locală vrea să le vadă gata cât mai repede.

Acum o lună, primarul orașului Beclean își anunța concetățenii că există un proiect de decongestionare a traficului. Acesta cuprinde achiziționarea a 8 autobuze electrice și alte investiții.

Ieri a sosit și vestea bună. Proiectul edilului a fost aprobat, alături de încă un altul.

„S-au semnat azi la Ministerul Dezvoltării două dintre proiectele depuse de Beclean pentru care am solicitat finanțare europeană, două proiecte foarte importante pentru oraș: Proiectul de Mobilitate Urbană Durabilă 2 și Centrul Social de Zi. Urmează zilele următoare să semnăm și noi ca administrație locală proiectele de finanțare și apoi vor intra în licitație publică pentru a începe construcția acestor obiective”, a scris Nicolae Moldovan pe pagina sa de Facebook.

Cu acest proiect de mobilitate, se vor reabilita total toate străzile și trotuarele din Beclean. Se vor crea trasee pentru cele opt autobuze electrice, piste de biciclete pe strada Someșului și Faleza de la dig, cu trotuare iluminate cu led, de la strada Someșului până la Ion Pop Reteganul.

Să știți că ne străduim să punem toate lucrurile la punct într-un timp cât de scurt, în așa fel încât lucrările să fie finalizate mai repede. Noi ca administrație locală muncim enorm pentru ca toate aceste proiecte să capete contur și orășenii să fie pe deplin multumiți. Vă mulțumesc tuturor pentru toată încrederea acordată!”, a conchis primarul orașului Beclean.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...