Lucrând la catedră de mai mulți ani, nu poți să nu-ți pui niște întrebări identitare. Cine ești? Ce faci acolo? E bine cum acționezi? Faci suficient? Faci prea puțin, faci prea mult? etc.
Anul acesta școlar este unul deosebit pentru mine. Am parte de o „secție pedagogică” minunată. Fetele – ele sunt majoritatea – continuă să mă surprindă. Lucrez, dincolo de manuale, la ceea ce aș numi un „Dossier pédagogique” /dosar pedagogic/ spre folosință lor, celor de azi, din bănci, cât mai îndelungată după ce vor ajunge, la rândul lor, „dăscălițe”.
Elevele din anul terminal s-au grupat câte 2-3 și au dezvoltat mai multe subiecte pe tema educației, a școlii. Nu mică mi-a fost surprinderea când am primit proiectul didactic al celor două eleve, foarte bune, nu numai la carte, simplu studiu, ci și la creativitate. Este vorba de Florina Bălăi și Maria Simionca din clasa a XII-a B de la „pedagogicul” de la Liceul de muzică „Tudor Jarda” din Bistrița. Vreau să propun tuturor colegilor mei, dascăli, să jucăm un joc, al adevărului. După fiecare aserțiune a fetelor, să încercăm să răspundem, ca la examen: „adevărat” – „fals”, intercalând „parțial”, sau în loc de „fals”, punând „imposibil”.Totul firește, cu o opinie motivațională clară la întrebarea: „de ce ați ales așa?”. Iată ce scriu fetele:
1 – „Avem nevoie de un profesor ideal deoarece el este cel care știe să aibă un comportament adecvat. Să nu întârzie. Să vorbească frumos cu elevii. Să aibă o ținută îngrijită… Deși par niște criterii cam nesemnificative, în subconștient acestea știu să se impună. Astăzi trăim într-o societate unde înfățișarea și manierele contează mult.
2 – Un profesor ideal va ști să găsească calea de împrietenire cu elevii, va fi sincer, va putea să vorbească deschis cu aceștia și va putea să le dea sfaturi.
3 – Un profesor bun, ideal, nu va discrimina pe nimeni. Pe cei mai abili îi va ridica, iar pe cei mai slăbuți la carte, îi va scoate la lumină, încurajându-i.
4 – Un profesor trebuie să respecte principiul liberei exprimări, să accepte orice idee a elevului, ca bază de discuție, oricât de bizară ar părea.
5 – Un profesor trebuie să fie calm, răbdător, ager, satisfăcut de viața sa și de ceea ce face, pentru a evita nervozitatea și nemulțumirile.
6 – Un profesor trebuie să fie inteligent, specialist bun în materia sa, informat, în pas cu ultimele chestiuni moderne din domeniu. Altfel riscă să piardă atenția, încrederea și stima elevilor. Acesta trebuie să atragă prin metodele sale, prin originalitate și modul natural și lejer de predare. Nu trebuie să forțeze un elev să învețe! Din contră, informația trebuie să curgă ușor pentru aceștia și să poată fi ușor percepută.
7 – Un profesor trebuie să poată mai mult decât a veni în fața clasei cu un caiet, curs, sau manual, pentru a dicta niște conspecte pe care elevii, uneori obosiți și plictisiți, le scriu ca și copiștii faraonului. Trebuie să explice argumentat materia pentru că el trebuie să poată forma specialiști în materia lui.
8 – Un profesor ideal trebuie să știe să coboare la nivelul elevilor, dar în același timp să rămână o autoritate în fața lor.
9 – Un profesor ideal este cel care e salutat de toți copiii, căruia i se zâmbește, căruia i se oferă cu plăcere un loc în autobuz, căruia nu i se scuipă în față. Profesorul acesta aude un sincer „mulțumesc”, pentru recunoștință și, cu siguranță, nu va fi uitat niciodată”.
Le-am dat 10 pentru surpriză, sinceritate și profunzime. Firește că vom pune „en français” tot textul și-l vom așeza în „dosarul” lor „pedagogic”. Nu vreau să vă ascund opinia mea despre eseul reușit al fetelor, invitându-i desigur pe colegi să și-o expună și dânșii, pe a lor. La răspunsurile 1-3 aș pune „adevărat”. La 4 aș zice „parțial”. La 5 aș nota „parțial” „fals”, dacă nu chiar „imposibil”… Mă gândesc mai ales la sintagma: „satisfăcut de viața sa”!
Recunosc sincer, după 41 de ani de muncă: Nu sunt satisfăcut de viața mea! Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat și încă îmi dă sănătate, dar referitor la ce trăim și mai ales cum trăim, am senzația că uneori mă sufocă nedreptatea. Inechitatea socială, economică și politică dă pe afară. Pensia, salariul din învățământ sunt jenante / e un termen frumos!/.
Nimic și nimeni nu mă poate lămuri de ce foștii mei elevi din MAI, SRI, Justiție, ce să mai spun de actualii politicieni!, toți aceștia câștigă între 4 și 15 salarii din învățământ! Nu vreau să mă refer neapărat la mine, mă apropiu de apogeu și de nu ar fi cheltuielile obligatorii de întreținere, plus medicamentele, ne-am descurca, eu cu soția mea, pentru că, pe zi ce trece, ne trebuie tot mai puțin… Mă refer însă la tinerii colegi. Aceștia au nevoie de cărți, de tratate de specialitate, au cerința elementară pentru orice intelectual să ducă un trai decent, să meargă, de exemplu, la concertul lui André Rieu. O dată pe an să plece într-un concediu bine meritat cu întreaga familie etc. Câți pot să o facă? Mulți trăiesc și azi cu ajutorul părinților…Ah, să nu uităm, dincolo de proiectul fetelor, există, pe treapta cea mai de jos, ierarhic vorbind, un „profesor ideal” pentru toți cei de deasupra! Asta înseamnă executantul docil și obedient ce nu se întreabă și nu pune întrebări. El este cuminte. El ascultă „întocmai și la timp” de toate „binecuvântătoarele” de deasupra sieși, fără tăgadă, sau scrâșnet din dinți. El râde tâmp, dar râde. El face filosofie și se amuză: „e ceva putred în Danemarca”. Se adresează egalilor lui și râd cu toții, pe înfundate, convinși fiind că prostanii de deasupra nu-i înțeleg. Aceia nu au nicio treabă cu Shakespeare. E drept! Însă,puțin le pasă lor, că doar prostul de „profesor ideal” oricum le pune în practică toate „ordenele”… Refuz să continui ideea că ajungem într-un unghi mort de unde nu văd deocamdată cum vom ieși!
Pentru 6 – aș răspunde „parțial adevărat”. Dacă elevul nu vrea să învețe este aproape imposibil să mai faci ceva cu el. Trebuie să precizez că un rol hotărâtor îl au și părinții. Și aceștia sunt de două categorii: cei total indiferenți – „dom’le ți-am dat copilul la școală, apoi descurcă-te!” – sau cei foarte preocupați de notele mari, și atât: „copilul meu e un geniu!”, „trebuie să nu-i dai mai puțin de 10, dacă se poate 11!, că-i strici pedigriul!” Total de acord cu aserțiunile de la 7-8. Punctul 9 e foarte frumos, dar foarte greu de realizat. Mai avem încă mult de lucru la „România… educabilă”, dar încă „ne-educată”. Nu vi se pare? Să ne auzim cu bine, dragi prieteni.