0.9 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

O zi din viața celui mai tânăr cetățean de onoare din județ

Până astă-vară, Cristian Bodnar a fost student la Manchester University, în prezent fiind masterand al prestigioasei Cambridge University. Azi împlinește 22 de ani și este unul dintre cei mai tineri cetățeni de onoare ai județului, alături de Iulia Andreea Grad care a primit cea mai înaltă distincție a Consiliului Județean la vârsta de 21 de ani, în 2016.

După primul an de studii în Manchester, Cristian Bodnar a făcut practică la faimoasa companie Amazon, în Scoția, dar și-a dat seama că este o companie prea mare pentru a putea vedea efectele concrete ale muncii sale: „Ești doar o rotiță într-un mecanism uriaș la Amazon. Așa că din anul II de facultate am muncit peste vară la Improbable – un start-up în Londra, foarte în vogă în Anglia, care a reușit să adune o mulțime de minți strălucite…”, ne-a explicat Cristian Bodnar.

Cei de la Improbable l-au impresionat suficient pentru a-și depune acolo CV-ul pentru a munci peste vară: „La Improbable au un nucleu, un sistem specific de operare, scopul companiei fiind să faci aplicații deasupra acestui sistem de operare ca să creezi lumi virtuale imense. De exemplu, am avut un joc lansat pe platforma noastră: are o hartă de mărimea Țării Galilor în realitate, este absolut imens, iar pentru a avea o lume virtuală de această dimensiune – ai nevoie de o groază de servere. Fiecare simulează o parte din spațiu, cum ar veni. Nu poți face treaba asta pe un singur calculator… Practic sistemul acesta de operare simulează o întreagă lume imensă, cu mai multe regiuni din spațiu… Sunt multe probleme tehnice pe această temă și sunt foarte interesante – cum ar fi, de exemplu, ce se întâmplă când ceva se mișcă între două regiuni, cum migrezi de pe un server pe altul… E fascinant să rezolvi toate problemele astea tehnice…”, a mai explicat, pasionat, Cristian Bodnar.

Despre activitatea și performanțele tânărului bistrițean puteți citi AICI și AICI.

Pentru munca sa la Improbable, Cristian a fost plătit cu un salariu aproape egal cu cel al unui angajat care muncește full-time, iar cu o parte din bani și-a plătit studiile în Anglia.

Impresii despre cum decurge o zi de muncă la Improbable au fost publicate pe blogul companiei și pot fi lecturate AICI.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...