0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO: La Palatul Culturii a început Festivalul de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu”!

Teatru pe pâine, întâlniri cu scriitori, lansări, dar şi un mini târg de carte vă aşteaptă în aceste zile, la Palatul Culturii din Bistrița, acolo unde ieri seară s-au desfăşurat primele două spectacole, în premieră, în cadrul  Festivalului de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu”.

Organizat de Palatul Culturii şi Primăria Bistriţa, festivalul și-a câștigat deja un renume prin munca, efortul și pasiunea echipei organizatoare de la Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”.

Ediția cu numărul 14 aduce la Bistrița scriitori internaționali, actori de renume, spectacole de teatru pentru copii, lansări de cărți și reviste, simpozioane literare și piese de teatru dedicate Anului Centenarului.

Festivalul Internațional de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu” a debutat ieri, la ora 11:00, cu premiera adaptată după fraţii Grimm, în regia Corneliei Apostol, Vârtelniţa Fermecată.

Trupa de teatru pentru copii Alexandru Misiuga din Bistriţa i-au înveselit pe zecile de copii prezenţi în această dimineaţă la Palatul Copiilor. Din distribuţie au făcut parte Adrian Pop (Morarul), Mihaela Toderici (Fata morarului), Daniela Muscar (Împăratul, marionetă), Cornelia Apostol (Piticul, marionetă), Cornelia Vrăsmaş, Mariana Râpan, Dănuţ Buta (slujitori), în alte roluri făcându-şi apariţia Elena Pop, Florina Vlaşin, Amaia Ignat, Iulia Becheş, Anamaria Stoica, Susana Marişca şi Arşinica Bonţ.

O altă premieră a avut loc ieri seară, de la ora 18:00, când Teatrul profesionist de proiecte „Liviu Rebreanu” a prezentat bistriţenilor în premieră piesa „Un bărbat şi mai multe femei” de Leonid Zorin, în regia lui Eugen Pădureanu. Din distribuţie au făcut parte Eugen Pădureanu, Delia Lazăr şi Amelia Creţiu.

Nu rataţi astăzi, la Palatul Culturii, de la ora 18:00 – spectacolul „Ziditori ai Marii Uniri” de Dan Tăchilă, regia Marian Ciprian. Din distribuţie fac parte Cristina Moldoveanu, Marian Despina / Petre Moraru, Adrian Anghel / Răzvan Busuioc, Petre Pletosu, Dan Apăvăloaie şi Marian Ciprian.

Coloana sonoră: Dumitru Zamfira, Florin Iordan şi ceata de colindători „Datina” din Petroşani, iar preţul unui bilet este de 15 lei.

[arve url=”https://youtu.be/7kpUpFPPLJE” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...