0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Gala Educației, mâine, la Centrul cultural „Dacia”!

Fiind activitatea principală a proiectului „Ziua Educației”, Gala Educaţiei se desfăşoară în acest an la Centrul Cultural „Dacia”, mâine începând cu ora 10.00. Aici vor fi premiate 8 proiecte care s-au remarcat prin originalitate, creativitate, relevanță și impact. O secțiune aparte a fost destinată partenerilor instituționali care au oferit premii speciale cadrelor didactice!

Derulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud – cu sprijinul financiar și instituțional al partenerilor tradiționali, Consiliul Județean Bistrița Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița Năsăud – Gala Educaţiei

Prin această inițiativă, Inspectoratul Școlar Bistrița Năsăud și-a propus să valorizeze exemplele de bună practică propuse de instituțiile de învățământ din județ, în domeniul educativ, extrașcolar.

Gala Educației a ajuns anul acesta la a III a ediție, o ediție specială, în contextul sărbătoririi centenarului Marii Uniri. De aceea, tematica propusă a fost una în acord cu semnificația anului 2018, iar secțiunile de concurs au vizat teme de actualitate, care completează oferta educațională pe care instituțiile de învățământ din județ o promovează în rândul comunității și pentru comunitate.

Astfel, provocarea a fost lansată atât pentru beneficiarii învățării, respectiv elevii, cât și pentru directori, cadre didactice, părinți, parteneri, membri ai comunității, fiecare dintre aceștia regăsindu-se într-o secțiune de concurs.

Peste 70 de unități de învățământ din județ au înscris proiecte în competiție și au oferit astfel exemple de bune practici în domenii, precum: artă, istorie, tradiții, voluntariat, cultură organizațională etc.

Dintre proiectele înscrise au fost selectate 8 proiecte finaliste, care s-au remarcat prin originalitate, creativitate, relevanță și impact. În cadrul Galei, o secțiune aparte a fost destinată partenerilor instituționali care au oferit premii speciale cadrelor didactice care s-au implicat în desfășurarea și promovarea activităților culturale în afara granițelor școlii – a mai transmis inspectorul pentru educație permanentă, prof. Aurelia Dan.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...