Conducerea Bistriței s-a lăudat ieri cu faptul că s-au găsit banii necesari pentru investițiile din Slătinița. Dar nu pentru apă și canalizare. Ci pentru Căminul Cultural și parcul din centrul localității. Pe tema WC-urilor din fundul curții… încă se discută.
Localitatea componentă Slătinița are nevoie de multe investiții. Apa și canalizarea ar fi cea mai urgentă. Dar municipalitatea a decis că altele sunt prioritare.
Căminul Cultural
„Cam ceea ce am făcut cu Căminul Cultural din Ghinda, aia vrem să facem și aici. Vom redeschide accesul prin poarta mare. Clădirea se va extinde apoi cu o clădire nouă, în spate. Aici vom avea spațiile destinate utilizării căminului, în special de cetățenii din localitate, pentru nunți, înmormântări”, a explicat Ovidiu Crețu.
Clădirea existentă va avea aceeași fațadă, aspectul fiindu-i păstrat și după reabilitare. Se va menține scara, dar se va deschide și poarta mare de acces.
La finalul lucrărilor, clădirea veche va cuprinde un foaier și un spațiu de club. Clădirea nouă va avea o sală de spectacole cu 200 de locuri și scenă generoasă, un spațiu pentru gătit, cantină, cameră frigorifică, vestiare și altele.
Valoarea proiectului este de trei milioane de lei și contractul de finanțare este deja semnat.
Parcul din centrul localității
Un alt proiect „prioritar” pentru această localitate, din prisma administrației municipale, e crearea unui spațiu verde în mijlocul Slătiniței.
„Avem proiectul de amenajare spații verzi și teren de sport, în centrul localității. De la Biserică în jos, până la podul de pe pârâul ce tranzitează zona. Lucrările propuse sunt : teren de sport și spații verzi amenajate, inclusiv redirecționarea pârâului din zonă și crearea unui drum de acces pentru oamenii din casele care se află pe malul pârâului și efectiv traversează un podeț pentru a ajunge acasă”, a explicat primarul Ovidiu Crețu.
Valoarea proiectului este de două milioane de lei și contractul de finanțare este semnat.
Apa și canalizarea, la nivel de discuții
„Tot în localitatea Slătinița avem și proiectul pentru o stație de epurare și rețele de canalizare, asta în completare la extinderea rețelei de apă din municipiul Bistrița. Acest proiect se va realiza însă prin Aquabis, în masterplanul 2014- 2020, iar noi venim cu această completare, cu zona de canalizare. Acest proiect este în pregătire. Încă nu l-am depus pentru finanțare”, a anunțat conducerea orașului Bistrița.