Viitorul României trebuie să fie în UE, dar nu oricum! Nu în poziția „ghiocelului” – consideră vicepreședintele PSD Doina Pană, visând la o Românie demnă, respectată, tratată egal cu celelalte state membre, indiferent de culoarea politică a celor care conduc vremelnic instituțiile europene!
A apărut pe surse că raportul MCV va fi extrem de ostil României. Un instrument folosit, de mult prea mult timp, incorect și abuziv împotriva României! Reamintesc că sub umbrela MCV s-au produs în România cele mai grave abuzuri judiciare determinate de amestecul brutal al serviciilor de informații în actul de justiție. De data aceasta, frizează absurdul! Nu doar că nu se iau în considerare argumentele și faptele prezentate oficial, ci ca un apogeu al absurdului, României i se cere și să-și încalce Constituția, independența și suveranitatea!
Pe scurt, nu se mai respectă nimic, nici măcar principiile fundamentale care stau la baza construcției UE: independența, suveranitatea, cooperarea loială între instituțiile UE și statele membre. Cât despre principiul tratamentului egal față de statele membre ce să mai vorbim atâta timp cât însăși acest MCV, de peste 10 ani, există doar față de România și Bulgaria.
Care ar fi răspunsul care trebuie dat recomandărilor în raportul MCV?
- Legile Justiției sunt în vigoare, au produs deja efecte juridice și sunt deplin constituționale deoarece Curtea Constituțională a României le-a verificat pe toate!
- Caracterul consultativ al avizelor CSM în cadrul procedurilor de numire/revocare a procurorilor de rang înalt a fost confirmat de Curtea Constituțională a României.
- Procedura ordinară de concurs pe baza căreia CSM numește conducerea Inspecției Judiciare este suspendată printr-o hotărâre de instanță din România.
- Amendamentele la Codul penal și Codul de procedură penală sunt în procedură parlamentară, urmând a fi reexaminate ca rezultat al deciziilor Curții Constituționale a României din 12, respectiv 25 octombrie 2018. Parlamentul are obligația de a le pune în acord cu deciziile Curții Constituționale. Parlamentul României are dreptul suveran de asigurare a compatibilității Codurilor Penale cu dreptul UE, cu obligațiile internaționale ale României și cu opinia Comisiei de la Veneția.
În concluzie, recomandările MCV depășesc atât cadrul național constituțional, cât și sfera dreptului primar al Uniunii Europene. Dacă forma apărută pe surse va fi forma finală, România trebuie să respingă categoric atât conținutul, cât și semnificația raportului MCV. Demnitatea poporului român ne cere să spunem AJUNGE, AȚI DEPĂȘIT MĂSURA!
În ce privește rezoluția PE privind România, și ea este una politică. Și semnatarii rezoluției desconsideră convențiile, tratatele și valorile pe care s-a fondat Uniunea Europeană!
În rezumat:
- Acuză România în ceea ce privește combaterea corupției, deși singurul caz de mare corupție anchetat de DNA se referă la firme din UE sau din Statele Unite, care ar fi dat cea mai mare șpagă din România. Mai mult, uită că există zeci sau sute de mari firme din Uniunea Europeană care deja au plătit sancțiuni penale de zeci, sute sau mii de milioane euro pentru infracțiuni de corupție, de mituire a oficialilor din statele în care activează.
- Acuză România că a pus în aplicare Directiva Europeană privind combaterea spălării banilor, prin care s-a reglementat transparentizarea fondurilor ONG-urilor, ca și cum acestea ar trebui să fie exceptate.
- Condamnă decizia luată cu 2/3 dintre parlamentarii români pentru organizarea referendumului privind familia tradițională, deși sunt mai multe state membre în care au avut loc astfel de referendumuri.
- Afirmă că, deși protocoalele secrete care arată clar interferența gravă a serviciilor în justiție sunt cunoscute, sunt doar „presupuse” interferențe.
- Critică articole din Codurile penale care au fost deja declarate neconstituționale și care oricum nu se vor aplica.
- Se referă la obiectul unei anchete în desfășurare (intervenția jandarmilor din 10 august), dându-se deja sentința care să pună presiune pe procurori. Dacă un parlamentar român se referă la anchete în curs, CSM intervine imediat că a fost afectată independența Justiției. Se pare că la parlamentarii europeni nu e nicio problemă.
În concluzie: fiecare grup politic european, împreună cu partidele lor aferente din România, și-au introdus propriile slogane electorale.
Oricât de mare este presiunea pe marile familii politice europene, generată de apropiatele alegeri europarlamentare, e mult prea mult!
„Genul acesta de acțiuni ale politicienilor de la Bruxelles, din păcate, cu largul concurs al unor politicieni români, generează creșterea euroscepticismului în România. Răspunsul României trebuie sa fie ferm și fără echivoc: Da, viitorul României trebuie sa fie în UE, dar nu în poziția «ghiocelului», ci o Românie demnă, respectată, tratată egal cu celelalte state membre, indiferent de culoarea politică a celor care conduc vremelnic instituțiile europene!”, conchide vicepreședintele PSD, Adriana Doina Pană.