Documentarul „Pe cale – povestea devenirii lui Tibi Ușeriu”, în regia Anei Preda, a fost nominalizat la Prix Europa, premiu lansat de Comisia Europeană și Parlamentul European.
Potrivit unica.ro, documentarul care îl are în centru pe sportivul Tibi Ușeriu este nominalizat la Prix Europa, un premiu lansat de Parlamentul European și Comisia Europeană.
Pentru premiul respectiv s-au înscris nu mai puțin de 590 de producții, unele provenind de la televiziuni celebre precum BBC sau France Televisions. Dintre acestea, doar 25 de producții au fost nominalizate. Documentarul Anei Preda este singura producție românească nominalizată.
„Pe cale – povestea devenirii lui Tibi Ușeriu” va rula la Berlin și Postdam, între 14 și 19 octombrie. Câștigătorul premiului va fi desemnat la gala Prix Europa, în ultima zi de proiecții.
Documentarul vorbește despre transformarea lui Tibi Ușeriu, reluând practic temele abordate de sportiv în cartea sa autobiografică.
Foto: Tibi Ușeriu