-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

FOTO: JYSK a transformat sediul Micilor Prinți într-o căsuță de poveste!

Au muncit într-o bucătărie, apoi s-au mutat într-un depozit de reactivi medicali, unde, în două săli cu pământ pe jos, au amenajat prima tentativă de centru de autism, iar acum, grație prietenilor de la JYSK, au parte de o căsuță de poveste: „Nu mi-aș fi imaginat niciodată că într-o bună zi Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa va arăta ca scos din catalog…!”

„Primul meu loc de muncă în domeniul abilitării copiilor cu tulburări din spectrul autist (din afara casei mele) a fost o… bucătărie”, își amintește Ana Dragu, coordonatoarea activităților la Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ, evocând începuturile acestui centru în Bistrița, care a funcțional, la un moment dat, chiar într-un depozit de reactivi medicali, la Spitalul Județean.

„În două săli cu pământ pe jos am amenajat prima tentativă de centru de autism. Nu puteam folosi nici măcar toaleta, dar eram bucuroși că există un loc, primul loc din Bistrița, în care accentul să cadă pe formarea de specialiști, aplicarea de terapii de recuperare validate științific, lucruri la care părinții de azi au acces cu o ușurință mai mare decât realizează. Am zugrăvit, am pus parchet, am spălat pe jos, am urmat cursuri peste tot prin țară, am ținut cursuri, am primit cu brațele deschise sute de părinți din toată țara. Unii, foarte mulți, fac și azi parte din familia Micului Prinț. Ne-am adaptat împreună și am luptat în orice condiții. Chiar și în vremuri crunte…”, a mai povestit Ana Dragu.

De ieri, însă, grație prietenilor de la JYSK România, Centrul Micilor Prinți a devenit o căsuță de poveste: „Nu mi-aș fi imaginat niciodată că într-o bună zi Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa va arăta așa. Ca scos din catalog. Dar chiar așa arată. Și frumusețea lui se reflectă în bucuria tuturor celor care ne trec pragul. Acest lucru este posibil datorită sponsorilor și prietenilor de la JYSK RomaniaAlex BratuIraida Paiuc și întreaga echipă Jysk care în urma unei vizite la Bistrița au decis că este nevoie de un anumit nivel de confort și frumusețe pentru ca părinții copiilor noștri, copiii înșiși, dar și terapeuții să lucreze cu drag și spor. Pentru a-l țării viitor, firește!”, punctează Ana Dragu, mulțumind tuturor pentru implicarea în acest proiect. 

Nu uitați! Acum puteți susține și voi viitorul copiilor diagnosticați cu autism: este suficient să trimiteți cuvântul TERAPIE prin sms la 8847 și să donați astfel 4 euro pentru integrarea unui copil diagnosticat cu autism!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...