0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Ogâgău vrea să reînvie linia ferată de la Ilva la Rodna. În scopuri turistice!

În vara anului trecut, după o „absență” de patru ani de zile, s-a redeschis linia ferată Ilva Mică – Rodna Veche. După doar șase luni de funcționare, s-a închis, din nou! Primarul Sîngeorzului vrea să o reînvie. În scopuri turistice! Ce are în plan:

Un tronson de cale ferată de 21 de kilometri a fost „abandonat” timp de patru ani, din cauza costurilor prea mari de închiriere a acestuia. În cele din urmă, porțiunea de cale ferată de la Ilva Mică la Rodna Veche a fost scoasă din nou la licitație. Contractul s-ar fi încheiat, cu firma câștigătoare, pe o durată de patru ani de zile.

Într-un final, la începutul lunii august, anul trecut, a avut loc redeschiderea tronsonului. Doar că, în loc de bucurie, redeschiderea tronsonului de cale ferată a fost catalogată drept o absurditate. Trenul parcurgea distanța de 21 de km în 50 de minute. Astfel, s-au înregistrat pierderi zilnice de aproape 10.000 de lei. După șase luni de funcționare, tronsonul s-a reînchis.

La 10 luni de la închidere, primarul orașului Sîngeorz – Băi s-a gândit să reînvie circulația feroviară pe acel tronson. Chiar a creat un sondaj, pentru a vedea ce cred cetățenii despre aceasta.

Diferența e că Traian Ogâgău vrea redeschiderea liniei în scopuri turistice!

Această cale ferată poate fi funcțională doar în scopuri turistice. Ideea e frumoasă. Mergi, îți parchezi mașina în Ilva Mică și te urci în tren. Oprești în fiecare stație, care și alea pot fi puse în valoare. Putem face acolo piețe agro – alimentare. Cu produse Bio. De pe Valea Ilvelor. Vizitezi localitatea frumos și dacă vrei, poți chiar să înoptezi, cazându-te în una din localități. Poate fi folosită în scopuri turistice. Se poate face ceva frumos! Asta e singura ei șansă!”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Traian Ogâgău.

Acesta a mai spus că a discutat cu primarii de pe Valea Ilvelor și toți sunt de acord. Aceștia s-ar uni într-un A.D.I. și ar susține deschiderea tronsonului. S-ar putea folosi un tren de epocă sau un tren mai vechi, din depozitul de la Târgu Mureș.

Am lua vagoane și locomotivă de acolo. Le închiriază și le dau la prețuri de nimic, numai să le întreții. Am putea folosi și drezine. Și să fie un program stabilit. Când circulă drezine, când circulă trenul. Avem inclusiv o firmă, aici pe Valea Ilvelor, licențiată și acreditată să facă astfel de lucrări, de operațiuni feroviare”, a mai spus Ogâgău.

Momentan, totul este la nivel de vis frumos. Ceea ce împiedică visul să devină realitate e birocrația.

Legislația CFR-ului ne îngroapă din start. Aici avem probleme, cu birocrația. Avem nevoie de cineva, din politic, de oamenii sus-puși, care să susțină acest proiect. Dacă ar fi cineva care să intervină și care să ne obțină… puțină derogare. Să nu mai fie așa scump închiriatul liniei. Fac apel la cei de la putere. Știți cum, cei care au deschis linia asta în scopuri politice, să intervină și să o deschidă și în scopuri turistice. Să se implice. Asta e singura soluție pentru linia asta. Să ne-o dea și avem noi grijă de ea”, a concluzionat Traian Ogâgău.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...