Iarna nu ne mai ia prin surprindere! S-au montat parazăpezi pe Tihuța

Iarna poate veni când vrea ea, că autoritățile nu vor mai fi luate prin surprindere. Zilele trecute au fost montate parazăpezile în Tihuța. Plasele roșii-galbene vor ține zăpada și viscolul la distanță. Sau cel puțin o parte din „manifestările” iernii.

Zona Tihuța era problematică, în fiecare iarnă, încă de la primii fulgi care apăreau. An de an, autoritățile erau „luate prin surprindere” de vremea rea, iar zăpada din zonă bloca mașinile și circulația.

Pentru ca cel puțin o parte din problemele din timpul iernii să fie rezolvate, s-a găsit o soluție: montarea de parazăpezi. Aceste construcții au menirea de a împiedica înzăpezirea șoselei. Viscolul din zona respectivă ar fi adus zăpada pe carosabil, așa că parazăpezile împiedică acest fenomen.

Zilele trecute, cei care au profitat de vremea frumoasă și au ajuns la munte au observat că autoritățile s-au ținut de cuvânt.

Parazăpezile au fost montate în zona Tihuța. Plasele roșii – galbene se pot vedea de-o parte și de alta a șoselei.

Iarna poate să vină acum! Autoritățile nu vor mai fi luate prin surprindere! Nu cu problema aceasta, cel puțin!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: