2.5 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 12, 2025

FOTO – Performanța unui tânăr pe Valea Ghinzii: În câteva secunde și-a făcut praf mașina și a pus la pământ un stâlp

Doi tineri de 30 și respectiv 20 de ani au reușit performanța ca în doar câteva minute să facă praf o mașină și să pună la pământ un stâlp. S-a întâmplat pe Valea Ghinzii. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, pe Valea Ghinzii. Din primele informații rezultă faptul că șoferul unui autoturism care se îndrepta spre Bistrița a pierdut controlul volanului și a izbit cu putere un stâlp de electricitate. Se pare că șoferul s-ar fi speriat de o altă mașină care venea din sens opus și i-ar fi intrat pe bandă.

În urma impactului, autoturismul a fost serios avariat, iar stâlpul pus la pământ. Acesta este întins pe întreaga stradă, astfel că circulația este blocată total. De asemenea, casele din apropiere au rămas fără curent, cablu și Internet.

Tânărul de 30 de ani de la volan și pasagerul de 20 de ani din dreapta au scăpat fără răni din acest accident.

La fața locului se află și o echipă a Electrica, muncitorii încercând să mute stâlpul de pe carosabil.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: