0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Viceprimarul Nicolae: Noi suntem puși la Primărie ca să muncim, nu ne pierdem timpul cu ședințe inutile

Astăzi ar fi trebuit să aibă loc o ședință de Consiliu Local în care să se voteze organizarea unui referendum local. Consilierii PSD – ALDE nu s-au prezentat la întâlnire. „Noi suntem puși la primărie să muncim, nu ne pierdem timpul cu ședințe inutile. Și în plus, acesta e un joc politic al PNL și PER, care nu cunosc legea și spun minciuni”, a justificat viceprimarul Nicolae lipsa PSD-iștilor.

Consilierii PSD și ALDE nu s-au prezentat la ședința de Consiliu Local convocată de cei 7 liberali și ecologiști. Ar fi trebuit să se supună la vor organizarea referendumului local, dar din lipsa consilierilor, totul a fost anulat.

Despre aceasta puteți citi AICI.

Viceprimarul Cristian Nicolae a ținut să explice motivul pentru care consilierii PSD nu s-au prezentat la ședință.

„Eu și consilierii PSD nu am participat la ședința convocată de consilierii PNL și PER deoarece este un joc demagogic, populist”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, viceprimarul Cristian Nicolae.

Mai mult, acesta a spus că sunt cel puțin trei motive pentru care această ședință nu își avea rostul.

  1. Conform articolului 16 din legea 3/2000, privind organizarea unui referendum, acesta trebuie anunțat cu cel puțin 20 de zile înainte de data la care se organizează

Deci nu aveam ce vota, ce hotărî. E un joc demagogic, politic”, a explicat viceprimarul.

2. Tot conform articolului 16 din OUG 3/2000, un referendum local se poate organiza doar într-o singură zi. Ori referendumul național e în două zile.

3.„Ei au spus că nu vor să cheltuiască bani cu organizarea referendumului local. Păi asta e o minciună. O pistă falsă. Legea spune că în organizarea unui referendum local, în același timp cu unul național, administrația locală suportă jumătate din cheltuieli. Ori pentru asta ar fi trebuit bugetată suma necesară”, a susținut Cristian Nicolae.

Mai mult, viceprimarul a explicat că toate cele trei proiecte de modernizare care ar fi apărut pe buletinul de vot au fost disponibile spre dezbateri publice la vremea lor. Iar unele deja sunt în fază contractuală, studiu de fezabilitate etc.

„Era o pierdere de timp, ori noi suntem puși aici (n.r. la primărie) să muncim, nu să pierdem vremea cu ședințe inutile. Mă așteptam la mai multă seriozitate din partea celor de la PNL și PER. Dar prin ceea ce au făcut au demonstrat că nu cunosc legea referendumului și că vor să insufle cetățenilor o minciună și să îi ducă pe o pistă falsă”, a concluzionat viceprimarul Cristian Nicolae.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...