Ambrozia, hrana aromată a zeilor despre care se credea că oferă nemurire și tinerețe veșnică a intrat în atenția Primăriei Bistrița! Funcționarii instituției au ieșit la verificat terenurile din preajma orașului și au transmis și câteva sfaturi pentru bistrițeni:
Un comunicat al Primăriei Bistrița atrage atenția bistrițenilor asupra unui pericol care îi poate afecta destul de grav: alergia la ambrozie (Ambrosia artemisiifolia) este una dintre cele mai răspândite în România, cu atât mai mult cu cât polenul acestei plante este prezent în atmosferă de la începutul lui august sau chiar din iulie şi până când vremea se răceşte mai serios, în noiembrie.
Din cauza încălzirii globale, durata în care ambrozia produce polen este din ce în ce mai lungă, deci creşte şi perioada în care persoanele alergice la ea au de suferit, se mai precizează pe site-ul primăriei care anunță totodată că planta trebuie combătută conform Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.
„În urma verificărilor efectuate în teren de către Primăria municipiului Bistrița s-a constatat prezenţa izolată a acestei buruieni pe calea ferată din Viișoara, zona Heidenfeld, pe marginea drumului pe Calea Dejului, Dr. Tărpiului, Valea Boilor și Valea Căstăilor. Dacă identificați această buruiană și în alte locuri vă rugăm să ne comunicați de urgență la Primăria municipiului Bistrița, str. Gheorghe Șincai nr. 2, Registrul agricol sau la tel. 0263-224706, int. 134”, se mai precizează în comunicat.
În acest sens, pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost creată o pagină specială care poate fi consultată AICI.
Angajații Primăriei recomandă bistrițenilor, totodată, și câteva metode pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia:
- cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcţie de locul şi suprafaţa infestată,
- distrugerea cu unelte agricole,
- smulgerea în cazul unor suprafeţe izolate,
- efectuarea unor arături adânci şi discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz.
Pentru informaţii suplimentare privind metodele de combatere bistrițenii sunt invitați să contacteze Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Bistrița-Năsăud la telefon 0263-21.71.02.