În fiecare an, pe 31 august, Limba Română este sărbătorită peste tot, în țară, iar în acest an scriitoarea Nadia Urian din Cristeștii Ciceului a avut deosebita onoare și bucurie să fie prezentă la Horezu, acolo unde Ligya Diaconescu „inima și sufletul atâtor acțiuni dedicate Limbii și Culturii românești” (după cum o caracteriza Livia Ciupercă) s-a ocupat de organizarea unui frumos eveniment cultural.
„Nicio limbă nu aprinde
Coaja vorbelor de iască
Precum arde în colinde
Miez de limbă românească”
(Olimpia Sava, Galați)
„Rămân în suflet aceste amintiri frumoase, iar relatarea lor nu face decât să recunoască efortul celor care se implică, precum doamna Ligya Diaconescu, directorul general al SC Starpress SRL Râmnicu Vâlcea și al Asociației Internaționale de Cultură și Turism Starpress, directoarea Revistei de Informație, Turism și Cultură Româno-Canado-Americană Starpress. Și nu o face cu niciun altfel de efort sau fonduri primite de undeva, ci din propriul buzunar!”, a consemnat Nadia Urian, adăugând că – precum în poezia Ligyei Diaconescu („Limba noastra românească / Prin dor mult ne-aduce acasă / Pribegiți prin lumea largă / Într-o horă românească”) și în acest an, la Horezu, Vâlcea și-au dat întâlnire scriitori, iubitori ai culturii, colaboratori ai revistei Starpress, membri ai Uniunii Scriitorilor și ale altor organizații culturale, români din țară, din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, din România, dar și interpreți de muzică ușoară sau populară.
Și totul, pentru limba română !
„Nu, nu e o laudă, ci o recunoaștere! Încărcată de respect, admirație și prețuire! Desfășurată într-o zonă geografică încărcată de tradiție și istorie, o astfel de întâlnire nu putea să înceapă decât cu o vizită la mănăstirile Horezu, Bistrița și Arnota. Ce locuri minunate! Mănăstirea Horezu, situată la poalele Muntelui Căpățănii, construită în stil brâncovenesc de meșterii care lucrau mai mult noaptea (ca huhurezii sau hurezii), de teama turcilor…”, ne-a transmis Nadia Urian.
La Mănăstirea Horezu, scriitoarele Mariana Popa și Nadia Urian au prezentat materiale despre uciderea lui Constantin Brâncoveanu, ctitorul mănăstirii, cel care și-a încurajat fiii, înainte de moarte: „Fiii mei, fiți curajoși, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puțin să ne salvăm sufletele noastre și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru!”
La Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești, scriitorii și oamenii de cultură invitați s-au rugat sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, iar drumul a continuat printre stânci, până la Mănăstirea Arnota, numită și Athosul României, fiind situată la 840 de m înălțime, la capătul unui drum care se parcurge destul de greu.
„Asemeni unui cuib de vulturi, mănăstirea păstreză între zidurile ei mormântul lui Matei Basarab Vodă, iar măicuțele mănăstirii ne-au așteptat cu o masă românească având cel mai bun gust din lume! Scriitorul Florin T. Roman a pregătit o scriere despre domnitorul Matei Basasab, totul fiind filmat de Florin Țene, de la DigiTV. Îi mulțumim! În organizarea și vizitarea acestor obiective s-a implicat și preacuviosul preot drd Constantin Mănescu, Președintele Filialei Vâlcea al Scriitorilor Români. A doua zi, la Casa de Cultură Constantin Brâncoveanu din Horezu s-au desfășurat manifestările închinate Zilei Limbii Române, iar după cuvântul de deschidere al primarului Nicolae Sărdescu, doamna Ligya Diaconescu a prezentat Antologia „Limba noastră cea română”, a mai consemnat Nadia Urian.
Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români și Membru în Academia Americană-Română i-a înmânat „Doamnei Scrisului Românesc” – „Tableta de aur a limbii române”, după care a urmat premierea câștigătorilor participanți la Concursul internațional de poezie și proză – Centenarul Unirii – Starpress 2018 și lansările de carte ale scriitorilor invitați: Mariana Popa din Brașov, redactor-șef al revistei Cultura, Melania Rusu Caragioiu din Montreal (Canada), redactor-șef al Redacției Culturale Montreal, poetul George Filip (Canada), autor a peste 50 de cărți, scriitoarea Olimpia Sava, dir. Editurii Olimpias Galați, scriitorul Adalbert Gyuris, din Ausburg (Germania), Rodica Calotă din Târgu-Jiu, Nadia Urian din Bistrița-Năsăud care și-a prezentat aici ultima carte de povești culese din zona Bistriței, Florin T. Roman din Arad, organizatorul penultimei întâlniri, Tudosia Lazăr din Ivești (Galați), care și-a prezentat frumoasa-i carte Cărticica Prichindeilor.
Camelia Florescu, nume cunoscut în muzica ușoară românească, dar și poetă de o mare sensibilitate, a făcut tot posibilul să nu lipsească de la acest frumos eveniment al familiei Starpress, aducând cu sine bucuria și optimismul, pe ritm de dans.
„Pe parcursul întâlnirii ne-au însoțit cu cântecele dumnealor și trebuie să le mulțumim pentru asta domnilor George Cărbunescu, Maria Brădean, Marin Mitroescu… Ne-au însoțit, de asemenea, părintele Mihai Sima, Ana Cristian și fiul său, dar și Ansamblul de cântece și dansuri populare Steluțe Brâncovene, iar micuțele invitate, Anastasia Țene și Maria Elena Diaconescu au recitat atât de frumos din creațiile prezentate… ! Și totul pentru frumoasa limbă română, „limba dorurilor noastre”…! Onoare și bucurie, respect și prețuire, celor care au pregătit, peste tot în țară, ca și aici, la Horezu, o astfel de sărbătoare, a sufletului românesc! Căci „tot ce-i românesc nu piere și nici nu va pieri!”, a conchis scriitoarea Nadia Urian.