-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Portretul unui director-dezastru. Năsăudeanca Maria Nistor – în colimator

Maria Nistor este din Năsăud, a absolvit UBB Cluj-Napoca, a ajuns directorul Editurii Didactice și Pedagogice, iar numele ei este în aceste zile pe buzele tuturor – din păcate într-un context nu tocmai fericit: manualele de geografie, istorie și biologie pentru ciclul gimnazial au fost publicate în zeci de mii de exemplare cu grave erori științifice, iar pagubele Editurii Didactice și ale statului depășesc 300.000 de lei, conform presei naționale.

În timp ce cotidianul Curentul titra în cazul manualelor greșite că șefa Editurii Dactice nu are experiență managerială și „declară senină că la firma condusă de ea s-au încasat bani la negru”, cotidianul România Liberă scrie despre Maria Nistor că a fost numită la conducerea Editurii Didactice, deși „nu avea experiență în domeniu, care ar fi recomandat-o pentru o această funcție”. Maria Nistor a mai fost manager al unei societăți comerciale private, înainte de a prelua editura subordonată Ministerului Educației Naționale (MEN), dar nu a avut succes: „Nistor a fost administrator și unic asociat al SC DICE Consulting Agency SRL, societate, rămasă fără activitate, care a înregistrat, sub managementul Mariei Nistor, în 2016, o cifră de afaceri de doar 900 de lei, potrivit datelor de la Registrul Comerțului”, scriu cei de la România Liberă, precizând că – în urma scandalului cu manualele de Geografie pentru clasa a VI-a care conțin numeroase greșeli și vor fi retipărite – editura condusă de Maria Nistor s-a ales cu o pierdere de circa 300.000 de lei (costul de producție a aproximativ 148.000 de manuale) plus 35.000 de lei drepturi de autor.

De CV-ul Mariei Nistor s-au ocupat și cei de la Press One care afirmau, în noiembrie anul trecut, că năsăudeanca șefă a editurii care va domina piața manualelor în România este ucenica noului rector de la Academia SRI. Press One mai notează: „Impresionant este că într-un interval de numai doi ani, 2009-2011, deci suprapunându-se parțial și cu prima facultate, Maria Nistor a mai obținut o licență, în Comunicare și Relații Publice, și a absolvit două masterate: unul de Germanistică în Context Cultural European și unul de Managementul Relațiilor Internaționale și al Politicii Europene. La cel din urmă, a fost și șefă de promoție. Tot potrivit CV-ului său, Nistor a fost, în ultimul an, administrator și asociat unic al companiei Dice Consulting Agency, înregistrată în Bistrița. Potrivit Registrului Comerțului, firma are ca obiect de activitate consultanța în afaceri. În 2016, a avut o cifră de afaceri de 900 de lei, profit net de 41 de lei și pierderi de 351 de lei”, mai scrie Press One.

„În ultima vreme încep să se vadă efectele managementului defectuos și iresponsabil al Editurii Pedagogice și Didactice care a editat manualele de geografie, istorie și biologie cu grave erori științifice. Cine își va asuma răspunderea pentru incompetență și risipa banului public prin retipărirea celor 160 de mii de manuale? Cine va fi sancționat pentru incapacitatea MEN de a oferi elevilor accesul la manuale de calitate și relevante? Aștept aceste răspunsuri de la Ministrul Educației pe care Comisia de Învățământ l-a invitat la Camera Deputaților pentru a da explicații în legătură cu dezastrul calității manualelor de geografie, istorie, biologie și lista va fi mai lungă cu siguranță!”, s-a revoltat și deputatul USR Cristina Iurișniți.
Până când ne va „lumina” directoarea Editurii Unice, Maria Nistor, care va retipări toate manualele de geografie, 160 de mii la număr, potrivit  unui comunicat publicat pe edu.ro – ce facem însă cu cel de biologie sau de istorie?!, se întreabă deputatul.

Maria Nistor a fost și acum două luni de zile în centrul unui scandal despre care Bistrițeanul.ro a scris:

Directorul Editurii Didactice iese la atac: Năsăudeanca Maria Nistor își explică aspectele „violente” și de mahala

Năsăudeanca Maria Nistor, directorul Editurii Didactice şi Pedagogice, acuzată că vorbește urât și aruncă dosare în capul angajaţilor

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...