Un bistrițean a reușit o performanță greu de egalat în lumea dansatorilor din România. Acesta a fost cu Faydee într-un turneu internațional prin 15 țări, a semnat un contract de un an cu un renumit club din China și de curând a bătut palma cu cea mai importantă agenție de talente din celebrul Los Angeles.
Are 26 de ani, s-a pregătit să devină inginer și a ieșit un super-talentat dansator, invidiat de mai toți artiștii care vor să-și facă un nume în lumea dansului. Paul Moldovan a început să danseze pe când avea 18 ani, la școala de dans In Action, transformată ulterior în Reborn.
Acesta era pasionat de filmele și emisiunile dedicate dansului din adolescență, iar după ce a practicat dansul câțiva ani și-a dat seama că vrea să își transforme marea pasiune într-o ocupație. Așa că după ce a terminat facultatea, în 2015, s-a mutat la București, unde oportunitățile în domeniul dansului erau mult mai mari.
Chiar în ziua în care s-a înscris la masterat, pentru a-și „justifica” plecarea în fața părinților, acesta a reușit să treacă de un casting organizat de Carmen Simionescu. A urmat imediat după o participare la premiile Media Music Awards de la Sibiu, unde a avut ocazia să urce pe scenă alături de Delia.
Bistrițeanul a mai colaborat cu Andra, Vunk, Anda Adam și Faydee. Alături de artistul australian, dansatorul din Bistrița a mers într-un turneu internațional ce a cuprins peste 15 țări.
La colaborările din industria muzicală se adaugă și apariția în mai multe reclame TV, la branduri cunoscute precum Chio Chips sau Coca Cola.
De aproape un an dansează în China
2016 și 2017 au fost doi ani importanți pentru Paul, iar 2018 se anunță și mai spectaculos. În 2016 a avut ocazia să ajungă în Los Angeles, raiul dansatorilor și artiștilor de toate felurile, iar în 2017, acesta a prins un contract pe un an tocmai în China. Acesta va dansa până în octombrie într-un club din China.
„În 2016 am fost pentru prima dată în Los Angeles, pentru o perioadă de 5 luni. În vara aceea am avut ocazia să filmez și scene pentru filmul american dedicat dansului „High Strung 2”. În octombrie 2017 am început un contract de un an de zile în China, ca dansator și coregraf într-un club din orașul Guangzhou. În noaptea dintre ani (2017-2018) am dansat pentru unii dintre cei mai faimoși artiști chinezi. Pe aceeași scenă a performat și Ne-Yo”, dezvăluie dansatorul.
În China a avut ocazia să mai joace într-un film, produs în Hong Kong. Anul acesta, bistrițeanul a mai ajuns încă o dată în Los Angeles, unde a participat la un curs de dans.
A aflat despre un casting organizat de MSA Agency, cea mai importantă agenție de talente din Los Angeles, și a participat fără să stea pe gânduri. Nu mai puțin de 600 de dansatori din toate colțurile Americii se băteau pentru șansa de a fi reprezentați de MSA Agency, agenție care a colaborat cu Janet Jackson, Jenifer Lopez, Aerosmith, Nicki Minaj sau Ariana Grande.
Din cei 600 de dansatori au rămas doar 10, printre care și românul care-și începea cariera într-o micuță sală de dans din Bistrița. Acesta așteaptă să termine contractul de un an în China și să obțină viza de artist, care să îi permită să se mute în Los Angeles și să trăiască visul american.