0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Un manager de la Institutul împotriva Torturii din Copenhaga, în vizită prin Bistrița-Năsăud! Impresii despre un eveniment unic în Europa

Este manager de program la Institutul Împotriva Torturii din Copenhaga (Danemarca), se ocupă de problemele migraţiei, abuzurilor drepturilor umane, torturii sau muncii forţate – iar zilele trecute a vizitat Bistrița-Năsăud. Ce impresii i-au făcut oamenii şi evenimentele la care a asistat:

 

Nici nu s-a încheiat bine Școala de Vară de la Telciu, că impresiile pozitive și mulțumirile la adresa organizatorilor au început să curgă în valuri. „Experiența Telciu a fost reformistă, inteligentă și curajoasă. Am aflat incredibil de multe informații noi, am strâns mai multe resurse ca să cresc mai departe și am discutat lucruri relevante pentru societatea noastră, nu doar bla-bla-uri politice. Mulțumesc. Sunteți incredibili…!”, a transmis Veronica Enușcă, din Constanța.

Ahlam Chemlali – manager la Institutul Împotriva Torturii din Copenhaga a admis, plăcut impresionată, că a asistat la un eveniment unic în Europa. Portalul pentru critică socială Baricada a publicat zilele trecute un interviu în care cercetătoarea daneză admite că a participat la foarte multe conferinţe şi lecţii internaţionale în anii anteriori – fie în calitate de participant sau lector, însă niciun eveniment nu s-a dovedit a semăna cu ce s-a întâmplat la Telciu.

Cred că Şcoala de Vară de la Telciu a fost într-adevăr unică. A adunat teme foarte interesante legate de viaţa contemporană şi tendinţele globale ale dezvoltării: distopiile muncii, precarizarea muncii, şamd. Cred că a fost un eveniment unic, pentru că a avut nu numai lecţii academice, ci şi workshop-uri, spectacole teatrale, proiectare de filme, cursuri de filmmaking…”, a povestit Ahlam Chemlali pentru Baricada, recunoscând că nu a mai întâlnit până acum un asemenea cuceritor amalgam.

„Şcoala de Vară foloseşte comunitatea pentru a ne face pe noi o parte din ea. Simţim că suntem parte din ceva foarte sustenabil. Un alt lucru unic este că taxa şi cheltuielile pentru participare au fost foarte suportabile.”

Multe şcoli europene de vară ar cere câte 3.000 de lire britanice – explică Ahlam Chemlali, fapt care nu este la îndemâna multor studenți sau cercetători. „Dar în Telciu, Școala de vară este complet accesibilă pe plan financiar, fără a face compromisuri cu calitatea. Este nu numai un eveniment cu înaltă valoare intelectuală, ci şi un cadou din partea organizatorilor, pentru că s-au gândit cum să atragă atât de mulţi oameni din ţări diferite. Un alt avantaj la Telciu este că sunt evenimente pentru copii…”, a mai spus Ahlam Chemlali.

@photo credit Anca Paunescu / Valer Simion Cosma / Școala de Vară de la Telciu

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...