0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO – VEZI cum arată parcul de aventuri pregătit de Primăria Bistrița. Fără puțină condiție fizică n-ai ce cauta acolo!

Viceprimarul Cristian Niculae a prezentat astăzi jurnaliștilor Aventura Park, cea mai nouă investiție a Primăriei Bistrița. Este vorba despre un parc de aventuri care se întinde pe 400 de metri și include un traseu prin copaci, două panouri de cățărări și trei tiroliene.

Aventura Park, cea mai nouă investiție a Primăriei Bistrița se va deschide cu ocazia Târgului Mare al Bistriței, în data de 24 august, de la ora 12:00. Acesta este situat chiar în vârful Dealului Cocoș și a pârtiei de schi și se poate ajunge acolo cu telescaunul sau în plimbare, pe jos.

Parcul de aventuri se întinde pe aproximativ 400 de metri și include două trasee prin copaci, unul de dificultate medie și altul de dificultate ușoară, pentru copii sub 7 ani. De asemenea, au fost amenajate 3 tiroliene, una de 70 de metri și alte două a câte 35 de metri și două panouri de cățărare.

„Traseul este format din 13 platforme, care fac legătura între 11 ateliere. Mai avem două ateliere foarte ușoare pentru copii de până în 6 ani. Avem și trei tiroliene, cea mai lungă fiind de 70 de metri, celelalte două însumează 70 de metri. Traseul poate fi folosit de către orice persoană fizică, sănătoasă, dar trebuie parcurs cu atenție”, a explicat viceprimarul Cristian Niculae.

Acesta a mai spus că a testat deja traseul din copaci, iar acesta poate fi parcurs în aproximativ 15 minute. Pentru a putea parcurge traseul ai nevoie însă de puțină condiție fizică, iar acest lucru s-a văzut astăzi când mai mulți jurnaliști s-au încumetat să îl testeze.

„Sunt 10 echipamente de protecție și fiecare persoană care vine aici se asigură, deși riscul de accidente este foarte mic. Dezvoltă abilitățile fizice și capacitățile de a parcurge obstacole la înălțime. Este un obiectiv frumos, care va fi folosit și gustat de către locuitorii municipiului Bistrița”, mai spune Niculae.

Investițiile Primăriei Bistrița nu se opresc aici. Până la sfârșitul acestei luni vor fi finalizate două piste pentru cicliști de nivel ușor și mediu. Una dintre ele coboară pe partea stângă, iar alta pe partea dreaptă a pârtiei de schi. Instalația de telescaun a fost dotată cu 33 de suporți pentru cicliști, pentru ca să ajungă cu bicicletele în Aventura Park.

Aventura Park a costat până acum 109.000 de lei, adică peste 20.000 de euro. Mai multe despre prețurile de acces, precum și despre program puteți citi AICI.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...