-0.5 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO. Ca-n povești! Au petrecut trei zile și trei nopți fără întrerupere, la Celtic Transilvania…

Mii de iubitori ai rockului s-au adunat din nou la Beclean să petreacă până dimineața. Festivalul Celtic Transilvania se află la a cincea ediție, însă nu încetează să surprindă! Iată ce lucruri inedite a adus anul acesta.

„Vom împlini 5 anișori. Trecem în grupa mare. Pas cu pas și cu ajutorul vostru am crescut și am ajuns mai mult decât un festival. Suntem o mare familie! Un spirit. Spiritul Celtic Transilvania!” Așa sună mesajul organizatorilor înainte de concerte.

Aproape 30 de trupe au venit să facă show în locația cu care sunteți deja obișnuiți, lângă Băile Figa. Formațiile au venit din toată țara tocmai în județul nostru ca să încânte. Belarus, Bulgaria, Polonia, Moldova sunt doar câteva dintre țările care și-au adus aportul muzical în cadrul festivalului.

Ediția cu numărul 5 a debutat cu o lansare de carte. „Celtic. O poveste de iubire” de Călin Ioan Acu a fost vedeta primei zile de festival, iar cartea a fost bineînțeles însoțită de o sesiune de autografe.

Surpriză! Unul dintre soliștii trupei Plemia, din Belarus a coborât de pe scenă direct în mulțime. Toată lumea a fost extaziată, iar show-ul a fost unul incendiar! Concertele au început în jurul orei 17:00 și s-au terminat, teoretic, după miezul nopții. În practică, atmosfera caldă și voia bună s-au prelungit până la răsăritul soarelui. Focuri de tabără, muzică fredonată sub clar de lună și oameni veseli, cam așa arată bilanțul serilor de festival. Și vremea a ținut cu ei! Împătimiții petrecerilor nu au avut nici măcar o piedică în a se simți bine.

[arve url=”https://www.facebook.com/CelticTransilvania/videos/2011102722246848/” /]

Diferite activități de reconstituire istorică s-au desfășurat în cadrul „Satului Celtic”, zonă special amenajată. Astfel, atât cei mici cât și adulții s-au putut bucura de o fărâmă de trecut la festival. Expozițiile cu vânzare și atelierele meșteșugărești interactive nu au lipsit nici ele. Cine a dorit să își achiziționeze ceva artizanal sau să vadă cum sunt produse anumite obiecte a avut ocazia, la Festivalul Celtic Transilvania.

Parada motocicletelor, care a „defilat” sâmbătă pe străzile Becleanului a adunat peste 60 de motoriști, fiecare cu câte un războinic antic pe locul din spate. Cluburi moto precum Holy Sinners, Boierii Nordului sau Legio Maris au fost prezente și ele la show-ul pe două roți.

Cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cei de la Celtic Transilvania au reușit să reconstruiască un car celtic în mărime naturală – car îndelung admirat la parada desfășurată în weekend, la Băile Figa.

Demonstrațiile de luptă și de meșteșuguri au atras sute de turiști impresionați de modul de viață antic și de modul în care se realizau în trecut podoabele, armele și îmbrăcămintea. Festivalul Celtic Transilvania a fost susținut și de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turism în Bistrița-Năsăud.

Conform unuia dintre organizatori, Doru Mârza, anul acesta a adus mai mulți participanți ca în anii anteriori, iar numărul celor care vin se mărește de la ediție la ediție. Estimările sunt undeva la 5-6 mii de participanți.

Mi-a plăcut foarte mult Celtic Transilvania 2018. Informații istorice exacte, date chiar de profesori de istorie, muzeografi, fără bla,bla-uri… costume și alte accesorii autentice, rock simfonic etc, pe toate gusturile. O mămică și-a dus cu răbdare fetița la fiecare cort din Satul Celtic ca să vadă și să simtă. Dar cel mai mult mi-a plăcut că acești pasionați, îmbrăcați în negru, cu aspect rebel și tatuaje, au lăsat locul curat după ei, fără mormane de gunoi, fără mizerie la toaletele eco…”, a punctat Emilia Morariu, unul dintre participanții la festival.

Organizatorii de la Asociația Celtic Transilvania spun că au primit doar păreri pozitive în ceea ce privește festivalul și desfășurarea acestuia, iar anul viitor va veni cu și mai multe surprize.

Festivalul a fost organizat de Asociatia Celtic Transilvania în parteneriat și cu sprijinul esențial al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Beclean.

Foto / video @ Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turism în Bistrița-Năsăud & Celtic Transilvania

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...