Mai mulți romi și-au petrecut ziua la Colibița și în Bistrița-Bârgăului, nu pentru a se bucura de cel mai ozonat aer din țară, ci pentru a ușura două magazine alimentare de băuturi scumpe, produse de igienă și chiar pampersuri. Modul de operare… cu totul inedit!
Mai mulți etnici romi au furat astăzi din două magazine, unul din Colibița și altul din Bistrița-Bârgăului. Aceștia aveau un mod de operare bine pus la punct, fiecare având rolul său: bărbații trebuiau să se ia la harță în magazine și să acapareze atenția vânzătoarelor, iar femeile să se servează de pe rafturi cu ce le poftește inima.
Femeile din grup iau pur și simplu obiectele de pe rafturi și le ascund sub fuste, după care cumpără ceva nesemnificativ și părăsesc magazinul. O cameră de supraveghere dintr-unul din magazine surprinde întreaga scenă.
Din magazinul din Colibița romii au furat băuturi alcoolice scumpe, precum Jack Daniel’s sau JB, dar și produse de îngrijire (gel de duș, săpunuri, fixativ pentru păr), pampers și ciocolată.
Surse Bistrițeanul.ro spun că romii au fost deja prinși în localitatea Livezile, iar asupra lor, oamenii legii ar fi găsit bunurile furate.
„Poliția a fost sesizată despre comiterea unor furturi din două societăți comerciale, de pe raza localităților Colibița, respectiv Prundu Bârgăului. În urma sesizărilor, polițiștii au acționat cu operativitate, oprind în trafic un grup de persoane, bănuite de comiterea faptei de furt”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În filmulețul de mai jos puteți vedea întreaga scenă, surprinsă de camerele de supraveghere.
[arve url=”https://youtu.be/AAmRdShC7sk” /]