0.1 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

Surprize la Evaluarea Națională: Elevi din Târlișua și Beclean au reușit să obțină 10 pe linie

Ministerul Educației Naționale a afișat în urmă cu puțin timp primele rezultate la Evaluarea Națională. În topul celor care au obținut nota maximă la ambele discipline se află Liceul Tehnologic din Târlișua și Școala Gimnazială „Grigore Silași” din Beclean.

2.562 de elevi – absolvenți ai clasei a VIII-a – s-au înscris la Evaluarea Națională, însă dintre aceștia doar 2.465 au și susținut în 11 și 13 iunie probele examenului național la limba și literatura română și matematică – începând cu ora 9:00.

Primele rezultate au fost deja afișate pe site-ul Ministerului Educației Naționale.

Ruxandra Barna de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, Alexandra Maria Chindriș de la Liceul Tehnologic din Tîrlișua și Noemi Kulcsar de la Școala Gimnazială „Grigore Silași” din Beclean au reușit să obțină 10 la ambele probe ale examenului de Evaluare, alți 13 elevi reușind să obțină medii cuprinse între 9.97 și 9.85.

97 de elevi au fost declarați absenți pentru că nu s-au prezentat la probele de examen, iar la polul opus al clasamentului 26 de elevi au obținut medii cuprinse între 1.00 și 1.95.

Topul primelor 30 de medii la Evaluarea Națională (10 – 9.70) este dominat de Școala Gimnazială Nr. 1 din Bistrița (cu 7 medii între primele 30), Școala Gimnazială „Ștefan cel mare” (4 medii), Școala gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud (3 medii), Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița (2 medii), Colegiul „Liviu Rebreanu” din Bistrița (2 medii). În clasament se regăsesc și Liceul Tehnologic Feldru, Școala profesională „Florian Porcius” Rodna, Școala Gimnazială „Dariu Pop” din Măgura Ilvei, Școala Gimnazială Nr. 2 Ilva Mică, Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bîrgăului,  Colegiul „George Coșbuc” Năsăud, Școala Gimnazială „Nicolae Drăganu” din Zagra Colegiul „Petru Rareș” Beclean și Școala Gimnazială „Artemiu Publi Alexi” din Sîngeorz-Băi.

Listele cu toate rezultatele obținute de elevii din Bistrița-Năsăud pot fi consultate AICI.

Eventualele contestații se pot depune astăzi, 19 iunie, între orele 14:00 – 19:00 la centrele de examen.

Conform primelor rezultate afișate astăzi, în județul Bistrița-Năsăud a fost înregistrat un procent de 75,86% medii peste 5. Pe discipline, statistica notelor de 10 este următoarea: 6 note de 10 s-au obținut la matematică și 56 note de 10 – la limba și literatura română. Rezultatele finale se vor afișa în data de 23 iunie”, precizează și Biroul de presă ISJ Bistriţa-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele

Vrei să ai o vizibilitate optimă, indiferent de vreme? Schimbă la timp ștergătoarele. La Materom Skoda ai parte de reduceri speciale valabile până în 31 decembrie!

Se fac angajări la Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea, MasterFoam, RCB Electro și Delice Pan

Cabinet Psiholog-Psihoterapeut Rozalia Şutea își mărește echipa. Se oferă pregătire și suport complet pentru dezvoltarea în lucrul cu copiii neurotipici. Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: 

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...