Infracțiunile la regimul rutier, fie ele „cât de mici”, pot duce la pedeapsa cu închisoarea. Un tânăr își va serba „schimbarea prefixului” după gratii, pentru o astfel de infracțiune. În weekendul ce tocmai a trecut s-au întocmit dosare penale pe bandă rulantă.
COD GALBEN de dosare penale, în weekend. Deoarece infracțiunile la regimul rutier au curs ca pe bandă rulantă, numeroși „șoferi” sunt cercetați penal.
Fără permis
La data de 15 iunie a.c., polițiștii din Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un tânăr de 24 ani din Măgura Ilvei. acesta conducea un autoturism pe DJ172D, pe raza comunei Ilva Mică, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
A fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
Beat și fără permis
La data de 16 iunie a.c., pe DN17D, polițiștii din Sîngeorz-Băi au oprit pentru control în trafic un autoturism. Acesta era condus de un bărbat de 37 ani din Dealu Ștefăniței.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,9 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.
Fără permis de conducere și… băut în limite legale
În noaptea de 16/17 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un bărbat de 47 ani din Rodna, în timp ce conducea un moped pe raza comunei, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Fără permis, s-a pornit la drum, băut fiind, cu ATV-ul neînmatriculat
La data de 17 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat în trafic un bărbat de 40 ani din Budacu de Sus. Acesta conducea un ATV neînmatriculat prin localitate, aflându-se sub influența alcoolului.
Aparatul etilotest a indicat o valoare de peste 0,5 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în cadrul verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere.
„S-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, anunță reprezentanții IPJ BN.
S-a pornit la drum deși consumase băuturi alcoolice
La data de 17 iunie a.c., pe DN17, prin localitatea Coldău, polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un bărbat de 53 ani. Acesta era din Căianu Mic și conducea un autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate și două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Un doljean a crezut că poate încălca legea în județul nostru
La data de 17 iunie a.c., pe DN17, prin localitatea Șintereag, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au identificat în trafic un tânăr de 23 ani din Ciupercenii Noi, județul Dolj. Acesta conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Astfel, în cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Ca la 20 de ani…
La data de 17 iunie a.c., pe DN17C, polițiștii năsăudeni au depistat în trafic un tânăr, de 20 ani din Telciu în timp ce conducea un autoturism prin localitate, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
S-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fără permis de conducere.
Își va serba „schimbarea prefixului” cu colegii de celulă
La data de 15 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistrița, împotriva unui bărbat de 29 ani din Șieu-Măgheruș.
Acesta a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier, fiind încarcerat în Penitenciarul Bistrița.