4.7 C
Bistrița
joi, aprilie 10, 2025

Hoțul risipitor! În doar câteva ore nu a mai avut o parte din bunurile furate

Vineri, un bistrițean a anunțat poliția că din mașină i-a fost furată o borsetă. Polițiștii au lucrat cu operativitate, prinzându-l pe făptaș în aceeași zi. Bunurile au fost recuperate. Făptașul a stat la răcoare pentru o zi, apoi a fost prezentat în fața judecătorilor.

Un bistrițean a mers vineri la sediul poliției și a depus o plângere. Acesta a solicitat găsirea celui sau celor care i-au furat o borsetă din interiorul mașinii. Aceasta era parcată pe o stradă din municipiu.

Polițiștii au lucrat cu operativitate, găsind în scurt timp și făptașul.

„La aceeași dată,15 iunie a.c., în urma investigațiilor efectuate cu operativitate, polițiștii de la investigații criminale au identificat un tânăr, de 22 ani, din Bistrița, bănuit de comiterea faptei”, anunță reprezentanții IPJ BN.

În borsetă se afla o sumă de bani și alte bunuri, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 1.300 lei. Deși l-au prins rapid pe făptaș, prejudiciul a fost recuperat parțial.

Față de tânărul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, pentru comiterea infracțiunii de furt. Astfel, la data de 16 iunie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, explică polițiștii.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: