„Doresc să nu mă bată, să nu mă violeze, să nu mă călărească, să nu mă certe, să nu mă facă desfrânată, să nu-mi spună „suflet câinos”… Să nu se bețivească, că de aici pot proveni fapte reprobabile ce nu pot fi apoi oprite. Cu rudele mele să se comporte frumos, să nu aibe o ură drăcească împotriva lor… Pe puținii mei bani să nu se bizuie, să nu mă tachineze cu ei… Să promită că dacă nu respectă din punctele de mai sus chiar și o virgulă, să am dreptul să divorțez liber…”
Fragmentul de mai sus este decupat dintr-un savuros contract de căsătorie încheiat de Cristina Szalanti și Cristoph Pasko, în 30 decembrie 1668 și redat într-un studiu intitulat „Fenomenul corupției în societatea transilvăneană în a doua jumătate a secolului XVII” – scris de Anton E. Dörner și publicat în cel mai recent număr din Revista Bistriței, publicația editată de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Cercetător la Institutul de Istorie „Gheorghe Barițiu” din Cluj-Napoca, autorul și-a propus să ilustreze câteva din formele abuzive de putere politică desprinse din acte și cronici păstrate din timpul domniei principelui Mihail Apafi…
Autorul studiului îl amintește și pe Mihail Teleki (a cărui familie deținea în Bistrița-Năsăud castelul de la Comlod și Posmuș) și care corespondând cu viitoarea soție, i-a scris numeroase scrisori cu propuneri absolut indecente – un asalt amoros în fața căruia, în cele din urmă femeia a și cedat…
O țară năruită în doar patru ani…
La mijlocul veacului al XVII-lea, Transilvania era mult invidiată pentru economia sa prosperă, dispunând de o vistierie cu sume de ordinal a zeci de milioane de florini, pentru stabilitatea vieții politice, prosperitate cultural care a atras atenția și implicarea multor personalități de pe continent. Întreg acest construct s-a năruit în doar 4 ani, din cauza planurilor grandomane ale pricipelui Gheorghe Rákóczi II care a angrenat țara într-o criză totală… O Transilvanie devastată și pârjolită de tătari, vizate fiind cu precădere casele și moșiile nobililor, o treime din teritoriu ocupat de turci, un deficit demographic de circa 250.000 persoane și o economie ruinată..
În septembrie 1661, proaspăt instalatul principe Mihail Apafi moștenea o entitate statală necontrolabilă, lipsită de armată proprie care să apere granițele, o vistierie complet golită, suportând însă un tribut dublat față de Poartă, în valoare de 80.000 taleri… Nu e de mirare că actele de corupție au înflorit brusc: în doar câțiva ani populația s-a trezit cu averile pierdute sau considerabil diminuate, iar refacerea acestora într-un timp la fel de scurt nu se putea face decât prin mijloace mai puțin legale…
În planul de redresare a țării propus de principele Apafi se regăsea și o problemă deosebit de gravă – moralitatea societății transilvănene: foarte mulți oameni erau debusolați, îl huliteau pe Dumnezeu, înjurau și foloseau expresii obscene, nu frecventau biserica nici măcar duminica, trăiau în concubinaj și practicau frecvent actul sexual înaintea căsătoriei, femeile obișnuiau să bea cot la cot cu bărbații, iar furturile și criminalitatea se răspândiseră îngrijorător, mai notează autorul studiului…
Pedeapsa cu moartea pentru cei care cădeau în desfrâu…
Dacă în 1664, țăranii care nu frecventau biserica trei duminici la rând erau puși pe butuci – în 1675 legea s-a mai îndulcit: absenții erau aduși cu forța și legați de scaune în biserică, pentru a nu mai chiuli de la slujbă. Nici nobilii nu scăpau de pedeapsă: ei aveau de plătit o „amendă” de 12 florini.
Dacă un bărbat căsătorit era surprins în desfrâu era condamnat la moarte. La fel o pățeau și cei care comiteau violuri.
Cele mai multe infracțiuni de corupție s-au concentrat în direcția procurării monedelor și obiectelor de metal prețios. Lipsa acută de bani i-a determinat pe unii nobili să se implice în acțiuni haiducești, fie organizând bande de hoți, fie acordând contra cost refugiu pentru tâlhari.. În goana lor după o înavuțire rapidă, unii dintre nobili au practicat un trafic înfloritor bazat pe repatrierea unor semeni aflați în captivitate tătară: ei achitau tătarilor suma răscumpărării în avans, însă recuperau de la famiile prizonierilor valori de trei patru ori mai mari…
Cum furau înalții funcționari, pe vremuri…
În fața unor tentații mari se aflau și membrii delegației care transporta tributul anual către Înalta Poartă: cu toate că erau cu toții personalități alese din anturajul princiar, deși erau nobili cu rang înalt, unii nu au rezistat tentației de a fura.
În 1663 Dieta cerea socoteală delegației care fusese la Poartă în anul precedent și să justifice o lipsă de 5.000 de taleri.
În 1667 lipseau în jur de 6.000 de taleri, iar în 1669 la curtea princiară, prefectul a constatat lipsa a circa 2.000 de taleri din tribute.
Principele a fost nevoit să acopere deficitul din banii personali, a mai cedat și solului desemnat cu transportul tributului alți 1.500 de taleri (o sumă de trei ori mai mare decât cea alocată de regulă pentru asemenea servicii) și – cu toate acestea – la Brașov s-a constatat o lipsă de 4.000 de taleri. Până la destinație, la Constantinopol – deficitul a ajuns la 7.500 de taleri. Nu a fost găsit niciun vinovat, au existat doar semne de întrebare din partea autorităților fiscale…
Foto @ Bistrița de Altădată
