11.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO/VIDEO: Spectaculoase minerale și cristale de cuarț, la Muzeul Județean! Detalii despre proprietățile lor vindecătoare

Spectaculoase coliere, brățări, cercei, inele, broșe sau brelocuri realizate din pietre semiprețioase precum jad, ametist sau cuarț vă așteaptă astăzi și mâine la Muzeul Județean, alături de impresionante scoici uriașe din Oceanul Indian, roci și minerale provenite de pe toate continentele – dar și exponate rare, precum rubin-fucsitul sau lamaritul, fascinante „flori de mină” din Baia-Mare, colecții de minerale pentru copii și fosile din diferite ere geologice.

La Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud are loc în acest weekend – tradiționalul deja Salon de Minerale, Fosile și Geme organizat de Muzeul Județean, secția de Științele Naturii, în parteneriat cu SC ICPE Bistrița – eveniment coordonat de cercetătorul științific III dr. ing. Marius Horga.

Expoziţia în aer liber cu vânzare reuneşte exponate ale unor colecţionari şi comercianţi din Baia Mare, Timişoara, Târgu Mureş, Arad, Bistriţa și Sîngeorz Băi, Salonul de minerale debutând ieri, cu o conferință susținută de geologul Oscar Edelstein din Baia Mare.

Intitulată „Pietre preţioase – în câteva cuvinte”, conferința s-a dorit o invitație și o provocare către ulterioare căutări: „Mi-am dorit practic să-i incit pe spectatori să urmărească și să caute mai departe informații despre poveștile subtile legate de pietrele prețioase…”, a povestit  geologul Oscar Edelstein pentru Bistrițeanul.ro, mărturisind totodată că nu este foarte convins de proprietățile terapeutice magice ale mineralelor. „Probabil că i-am dezamăgit ușor pe cei din asistență, pentru că sunt unul dintre cei care nu cred în explicațiile care se asociază acestor minerale. Știu că pietrele au caracteristici importante, cum este cuarțul – cu o mare capacitate electrică, fiind folosit ca și condensator, are o memorie foarte bună, fiind utilizat în multe domenii, dar eu cred că nu piatra în sine acționează prin proprietăți sau puteri asupra omului, ci creierul omului este cel care deține puterea fantastică a vindecării… Dacă omul este convins că piatra îi face bine, atunci creierul acționează asupra lui și face tot restul… Este opinia mea…”, a mai spus Oscar Edelstein.

Gabriela și Emil Șpaic au venit tocmai din Arad la Salonul de Minerale, după o absență de aproape 14 ani. „Am participat și la edițiile mai vechi, la invitația directorului de atunci al muzeului, domnul Chintăuan”, a povestit geologul, declarându-se încântat de orașul nostru.

[arve url=”https://youtu.be/GYsv2UF5PqE” /]

În curtea muzeului puteți să admirați și exponate aduse de cercetătorul șt. I dr. Ioan Chintăuan tocmai din Oceanul Indian, dar și alte minunății cumpărate de la târgurile de antichități din Franța, precum și exponate ale ing. geolog Claudia Groza (Baia Mare), ing chimist Emilia Morariu (Bistrița), Manu Nasiri (originar din Teheran, Iran, dar stabilit la Timișoara), Maxim Hîruța (Sîngeorz-Băi), Ștefan Strîmb (Baia Mare) sau Carmen David (Târgu Mureș).

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: