Două nemțoaice au vrut să admire frumusețea României… din șa. Doar că în timpul unei nopți, acestea au fost jefuite. După aproape trei săptămâni, polițiștii au reușit să găsească hoțul și obiectul furat. De asemenea, polițiștii au dat de urma altor patru hoți.
Două tinere din Germania au venit în vizită, în România. Știind că e o țară pitorească, au vrut să-i cucerească frumusețea… din șaua calului. Așa că și-au vândut mașina și au cumpărat cai și echipamentul necesar pentru călărie. În noaptea de 16 mai au văzut însă și o față mai neplăcută a țării. Acestea au fost jefuite.
Poliția a început cercetările pentru a identifica făptașul și a restitui obiectul furat. Valoarea prejudiciului s-a ridicat la aproximativ 1.000 de euro.
„La data de 30 mai a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au identificat și cercetează, pentru comiterea infracțiunii de furt, un bărbat, de 48 de ani, din Agrișu de Jos. Din verificările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că la data de 16 mai a.c., acesta ar fi sustras o șa. Prejudiciul a fost recuperat și urmează a fi restituit persoanei păgubite. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Beclean, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând a se propune soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean”, anunță reprezentanții IPJ BN.
Alți patru hoți identificați
- La data de 30 mai a.c., polițiștii au identificat trei bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. În cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au stabilit faptul că în perioada 1-29 mai a.c., cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani, din Domnești, respectiv Câțcău, județul Cluj, ar fi sustras 80 de stâlpi din beton care împrejmuiau o pășune din comuna Mărișelu.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 2000 lei și a fost recuperat în proporție de 90%. Cercetările continuă de către polițiștii Secției 1 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
2. La data de 31 mai a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au fost sesizați de către un bărbat de 40 de ani din Tiha Bîrgăului cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil, în valoare de 500 lei.
În urma verificărilor efectuate cu operativitate, polițiștii Secției 2 l-au identificat și depistat pe raza municipiului Bistrița, cu ajutorul colegilor de la Biroul de Ordine Publică, pe un bărbat de 30 de ani din județul Vrancea, bănuit de comiterea furtului.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de furt.