Accident în Josenii Bârgăului! Două persoane au ajuns la spital

Pompierii militari au intervenit astăzi la un accident rutier produs pe DN 17, în localitatea Josenii Bârgăului, la intersecția cu drumul spre Strâmba. Două persoane au ajuns la spital.

În accident au fost implicate două autoturisme și trei persoane – toate conștiente și cooperante.

La locul solicitării au fost alocate un echipaj de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Stației de Pompieri Prundu Bârgăului și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița.

„Două victime au primit asistență la locul solicitării, ulterior au fost transportate de paramedicii SMURD la UPU – SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, potrivit ISU BN.

UPDATE:

Astăzi, 5 august, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Josenii Bârgăului.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 72 de ani, din Josenii Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172D, ajuns la intersecția cu Drumul Național 17, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, din municipiul București.

În urma accidentului, au fost răniți conducătorul auto de 72 de ani și o pasageră din autoturismul condus de bărbatul din București. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, precizează cei de la IPJ BN.

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: