VIDEO – Andrei Kozuk, directorul Aquabis: „Ajungem cu apa în Slătinița în 2-3 săptămâni!”

„Ajungem cu apa în Slătinița în 2-3 săptămâni!” – a transmis Andrei Kozuk, directorul general al companiei Aquabis, invitat la emisiunea Bistrițeanul Live. Acesta a explicat stadiul actual al lucrărilor, demersurile pentru recepție și măsurile luate pentru asigurarea unei furnizări constante de apă.

Acum montăm pompele, ajungem cu apa în Slătinița în 2-3 săptămâni. Îi invit pe cetățeni să descarce documentele necesare, să înceapă să le depună pentru avize. Ne apropiem cu apa în Slătinița.

După aceea va fi procesul de recepție. Contactul de lucrări numărul 2 (n.r. – cel privind Slătinița) din Masterplanul pentru Bistrița – e un singur contract, o singură autorizație, scoasă pe UAT Bistrița. Teoretic, trebuie terminate toate lucrările cuprinse în autorizație pentru a putea începe recepția finală.

Însă, fiind un sistem separat, am discutat la Inspectoratul de Stat în Construcții, am discutat și cu primăria și există interes, astfel că putem să încercăm o recepție parțială, doar pe sectorul Slătinița, astfel încât să putem să încheiem contracte. (…)

Am găsit această variantă și ne dorim ca în 3 săptămâni să finalizăm lucrările și să se intre pe procedura de recepție”, a precizat directorul general al Aquabis.

Pentru a garanta un debit suficient de apă, Aquabis a intervenit și asupra infrastructurii de stocare de pe strada Căprioarei.

„În plus, ca să asigurăm necesarul de apă, pe strada Căprioarei, în vârful dealului, am făcut un rezervor suplimentar. Am reparat – erau două rezervoare deteriorate, care aveau pierderi de apă destul de mari, două rezervoare îngropate. Și am venit cu un rezervor suprateran, suplimentar, ca să ne asigurăm că avem suficientă apă. 

Cu apa ajungem în 3 săptămâni, putem să începem cu recepția și să dăm drumul la procedurile de avizare” – a completat.

Întreaga emisiune la care a fost invitat Andrei Kozuk poate fi urmărită mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: