FĂRĂ cazier judiciar, în actele depuse la dosarul pentru obținerea permisului de conducere

Printre documentele necesare dosarului pentru obținerea permisului de conducere se număra și cazierul judiciar. Autoritățile au anunțat că acest document a fost exclus, verificarea lui făcându-se exclusiv online.

În dosarul care se depunea pentru obținerea permisului de conducere se cerea și prezența cazierului judiciar. Chiar dacă acesta se putea obține online, trebuia printat și depus la dosar.

Instituția Prefectului a anunțat că s-a renunțat la acest act, în format fizic. Cazierul Judiciar va fi verificat online, la acordul persoanei.

Anunțăm eliminarea obligativității prezentării certificatului de cazier judiciar la depunerea cererilor pentru obținerea permisului de conducere. Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V) nu vor mai solicita prezentarea certificatului de cazier judiciar la depunerea cererilor pentru operațiunile specifice obținerii permisului de conducere.

Pentru simplificarea procedurilor administrative și reducerea timpului de soluționare a cererilor, verificarea situației juridice a solicitantului se realizează direct la ghișeu, pe baza consimțământului exprimat de acesta.

Astfel, solicitantul nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar, indiferent dacă acesta este obținut în format fizic sau în format electronic.

Această procedură facilitează procesarea imediată a cererilor și elimină demersurile suplimentare, precum solicitarea prealabilă a cazierului sau transmiterea acestuia prin alte canale.

Menționăm că certificatele de cazier judiciar eliberate în format electronic prin intermediul Portalului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne – HUB M.A.I. sunt semnate cu semnătură electronică calificată, fiind asimilate înscrisurilor autentice. În conformitate cu legislația în vigoare, un document electronic semnat cu semnătură electronică calificată produce efecte juridice numai în cazul în care este utilizat electronic.

Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud aduce la cunoștința cetățenilor faptul că procesul de modernizare a serviciilor publice continuă, urmând să fie implementate măsuri suplimentare de digitalizare și optimizare a fluxurilor, pentru eficientizarea interacțiunii cetățenilor cu serviciile publice comunitare” au transmis reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița – Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: