0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Ne-am ajuns! La Bistrița, afaceriștii fac agenda miniștrilor

Pentru a evita situații jenante precum cea de sâmbătă, când accesul presei a fost interzis la fabrica Netex, la ordinul unui om de afaceri super influent prin ministere, sfătuim călduros politicienii să se organizeze și să trimită din timp spre aprobare programul vizitei miniștrilor cui trebuie. Oricum, ați ratat să apăreți în singura știre de interes național. Bravos!

Se pare că omul de afaceri Emil Iugan face agenda miniștrilor când vin la Bistrița și dictează politicienilor unde are acces presa și unde nu. Așa a făcut și sâmbătă, când înainte de vizita ministrului Daea la Netex, i-a pus pe oficiali să transmită presei că nu au acces acolo că nu vrea domnia sa. Punct. Iar ordinele se execută, nu se discută.

Fâstâciți, oficialii au dat din colț în colț și deși în programul prezentat era trecută vizita, au transmis presei cu câteva minute înainte că nu au ce căuta acolo, că nu vor trece de poartă și că oricum sunt doar date tehnice despre lâna care poate fi folosită pentru izolația termică a caselor.

Mare greșeală! Mare! Au ratat și politicienii, și ministrul, și omul de afaceri Emil Iugan șansa de a ieși în față cu singurul subiect de interes național, un proiect cu adevărat lăudabil, probabil cel mai bun din campania Alege oaia!

Ferme, oi în mijlocul orașului și ceaune cu mâncare s-au mai văzut, nimic ieșit din comun. O știre banală. Dar faptul că Netex Bistrița este singurul loc din țară unde se valorifică lâna de oaie pentru a putea fi folosită la izolația caselor era cu adevărat o știre națională. Ați ratat-o că ascultați de comanda omului de afaceri și cetățeanul de onoare al județului – Emil Iugan! Sincere felicitări, nimic nou, nu ne miră! Ne miră doar că ați lăsat punctul în program, ni l-ați prezentat înainte și apoi v-ați pus singuri în situația penibilă de a vă cere scuze față de noi.

Dar, omul de afaceri Emil Iugan nu face ordine doar în agenda ministrului Agriculturii. Să vedeți ce înverșunat e Constantin Tobescu, consilierul ministrului Pădurilor de când, constatăm după reacții, s-a supărat Iugan că a fost controlat. Nu așa, consilierul ministrului Pădurilor cere explicații Ministerului de Interne pentru obrăznicia de a face controale, uitând că ministrul său este printre cei care semnează astfel de acte de control! Poate n-a știut ce a semnat, înțelegem, dar de semnat – semnează! Ooooops!

Atât de luat de val e consilierul de la Păduri că uitați ce delir are într-o postare pe Facebook  distribuind un articol din Bistrițeanul.ro pe un grup : „Articolul clar direcționat din presa locală arată că există clar un centru de putere din Bistrița care a susținut controalele. Sau le-a inițiat. Este din ce în ce mai evident și mai pe față”. Aoleuuu, aveți probleme?! Vă faceți între voi și am nimerit noi la mijloc din greșeală? Păi să vă explicăm un lucru. Noi scriem ce se întâmplă. Nu fabricăm știri. Au fost controale, scriem de asta. A zis cineva ceva în spațiul public de acele controale, scriem. Scriem tot ce se întâmplă și aflăm, că vedeți, sunt și locuri în care nu avem acces. Nu e greu de priceput, asta e meseria noastră. 

Uite, acum scriem și publicăm și niște comentarii, poate se sesizează cineva și ne lămurește și pe noi dacă nu cumva acest consilier este într-o incompatibilitate nepermisă la Ministerul Pădurilor. Și să-i răspundă Ministerul de Interne de ce l-a controlat cu elicoptere pe Iugan că Tobescu a scris în revista sa un „articol care reprezintă doar o modestă susținere morală a d-lui Iugan și o solidarizare împotriva acestei încercări de intimidare. Și un protest față de acest mod de a face control. Vă invit să faceți la fel, distribuind acest articol, cu comentariile dvs.“ Ați înțeles cine scrie asta, nu?! Consilierul ministrului Pădurilor, adică al bistrițeanului Ioan Deneș, care invită să se facă un scandal național din acest control, „astfel încât cei de la Ministerul de Interne să trebuiască să răspundă la această întrebare: care este rostul acestor controale cu forțe disproporționate, care a fost tematica controlului, pe ce informații s-a bazat, cine l-a ordonat și care au fost rezultatele lui?” Ca să fie clar și să nu existe supărări, Tobescu dă asigurări că „Acțiunea de control NU a fost a ministerului Apelor și Pădurilor, a fost a Ministerului de Interne”. Băieți, sunteți bine?!

La Ministerul Pădurilor se presupune că se apără pădurile, nu se face politica celor care exploatează lemn. Sau?! Oricum, același entuziasm îl are consilierul și față de Schweihofer (vedeți foto). Important e că ne-am dumirit și că știm și noi cum se face politica miniștrilor și cine dictează. Mult succes vă dorim și toate pădurile puse la pământ cât se poate de legal. Poate așa faceți suficienți bani să vă ajungă în Împărăția Cerurilor. Cică cine are bani mai mulți prinde loc mai în față. 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...