Gropile din asfalt vor fi acoperite, treptat! Gabriel Lazany: Oricum vor mai apărea

Sarea folosită pentru deszăpezire a făcut și gropi în carosabil. Consilierul local Florin Urâte a ridicat problema plombării acestora. Primarul Gabriel Lazany a explicat că deși sezonul rece nu e gata, și gropi vor mai apărea, se va interveni treptat.

În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, consilierul Florin Urâte a ridicat problema gropilor din carosabil.

Vreau să fac o precizare. Totdeauna la ieșirea din sezonul rece rămânem cu multe gropi. În măsura în care timpul permite și poate Poliția Locală să identifice toate zonele respective, în baza unui program să facem un plan și să asfaltăm. Că altfel riscăm multe accidente și alte probleme.

Am văzut că urmează temperaturi cu plus, fără precipitații. Deci cred că putem începe, încet, încet, în funcție de gravitatea unor gropi existente” a declarat Florin Urâte.

Primarul i-a explicat că deși sezonul rece nu e gata, și gropi vor mai apărea, se va interveni treptat.

Poliția Locală semnalizează. Chiar am avut o semnalizare pe centură. Domnul administrator public s-a deplasat la fața locului. A solicitat Poliția Locală, am pichetat zona și s-a intervenit asupra gropilor.

Da, sunt multe după sezonul rece. Sezonul rece nu e gata, deci probabil vor fi mai multe. Dar ne ocupăm de această problemă” a declarat Gabriel Lazany.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: