0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Falsificatorul buletinului lui De Niro, prins și încarcerat la Bistrița

Doi bărbați, falsificatori de acte și bani, își vor petrece următorii ani după gratii. Aceștia falsificau bancnote de 50 de lei. Un act de identitate falsificat a fost a lui Robert de Niro. Ștefan Badii, unul dintre inculpați, a fost prins și încarcerat în Penitenciarul Bistrița.

„La data de 7 mai a.c., polițiștii de investigații criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Iași împotriva unui bărbat, de 32 de ani, din Iași. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de falsificare de monede sau de alte valori. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița”, anunță IPJ BN.

Care este povestea?

Ștefan Badii și Bulgaru Sorin și-au primit sentința după ce le-au fost contopite mai multe sentințe.

Ei lucrau la instigarea unei persoane care suferea de o boală gravă, care a decedat în timpul anchetei instrumentate de procurori.

Potrivit Ziardeiasi, la începutul anului 2009, Ştefan Badii a locuit împreună cu Daniel Venus Dragnea într-un apartament închiriat din municipiul Iaşi. La acel moment, Dragnea suferea de scleroză multiplă. Acesta l-ar fi rugat pe Badii să falsifice cupiuri de 50 de lei. Era plătit, în schimb, cu 15%, în bancnote autentice, din suma falsificată.

Inculpatul Badii Ştefan a falsificat bancnote prin scanarea unei bancnote autentice, după care, prin prelucrare software, scotea seria de pe ea şi făcea un şablon de trei bancnote pe pagină. Odată finalizat şablonul, scotea la imprimantă trei bancnote pe pagină pe care imprima seriile. Badii Ştefan a inscripţionat bancnotele astfel falsificate cu serii diferite, folosind un tabel generator de serii în program Excel“, se arată în rechizitoriu.

După ce seriile erau imprimate, Badii tăia bancnotele cu ajutorul unei ghilotine. Ulterior, decupa cu un cutter fereastra transparentă a cupiurilor. Lipea o bucată de bandă scotch modelată cu ajutorul cutterului astfel încât să acopere fereastra bancnotei. Apoi, desena capul unui vultur cu ajutorul unui instrument folosit la desenul tehnic. La final, lipea bandă scotch şi pe partea cealaltă a ferestrei transparente a cupiurilor.

Cum intră Sorin în „horă”

Din rechizitoriu reiese că în aprilie 2009, Dragnea i-a spus lui Sorin Bulgaru să meargă la Arad. Acesta trebuia să dea bancnote unei persoane necunoscute. Din motive neştiute, afacerea a picat, iar Bulgaru, alături de o altă persoană, s-au întors spre Iaşi.

Pe drum, Sorin a intrat într-un magazin dintr-o comună din Covasna pentru a-şi cumpăra ţigări. Când a dat o bancnotă falsă, vânzătorul şi-a dat seama că e ceva în neregulă cu ea şi a refuzat să o primească. Bulgaru a plecat şi a fost oprit pe drumul spre Iaşi de o patrulă de poliţie. Asupra sa au fost găsite 103 cupiuri false.

Venus Dragnea şi Ştefan Badii au fost implicaţi şi într-un alt dosar, de înşelăciune. La percheziţiile din acel dosar autorităţile au descoperit un buletin de identitate falsificat. Acesta conţinea chipul actorului american Robert De Niro.

 

FOTO: Ziar de Iași

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...