Becleanul se închide, pentru o săptămână! După asfaltarea DN 17, porțiuni cu trei benzi de circulație

Un proiect de asfaltare a DN 17 închide Becleanul timp de o săptămână. După finalizarea lucrărilor vor exista și trei benzi de circulație, pe unele porțiuni.

Un proiect amplu de asfaltare și retrasare a benzilor pe DN 17 închide Becleanul. Astfel, exceptând riveranii, ceilalți nu vor mai avea acces.

Ruta care se va folosi este cea a centurii ocolitoare. Lucrările ar urma să dureze o săptămână.

Proiectul este al CNAIR și lucrările vor fi efectuate de MIS Grup.

Am înțeles că astăzi vor emite și cei de la poliție avizul și Becleanul se va închide începând de sâmbătă, 29 noiembrie 2025. Teoretic, lucrările vor dura o săptămână. Deci până în 6 decembrie ar trebui să fie gata. 

Au zis că au nevoie de patru zile de răzuire și patru zile de asfaltare. Dar într-una din zile se pot suprapune cele două. De aia spun că o săptămână vor dura lucrările..

Vor fi pancarte amplasate și un polițist la sensul giratoriu de unde se ia pe varianta ocolitoare și la fel, înainte de podul de la ieșirea spre Coldău. Aceștia se vor ocupa de situațiile excepționale, deoarece pe raza Becleanului vor avea acces doar riveranii.

Era nevoie de o astfel de măsură și de aceea noi îi sprijinim. Se va asfalta și retrasa anumite porțiuni, unde vom avea inclusiv trei benzi de circulație!” a declarat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, primarul orașului Becleasn, Nicolae Moldovan.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: