Polițiștii au reușit să-l aresteze pe unul dintre spărgătorii de case. În decursul a două luni de zile, acesta a furat peste 7.000 de lei din mai multe locuințe. Furturile au avut loc în municipiu. Făptașul e tot bistrițean.
Un bistrițean de 39 de ani s-a gândit să își mărească veniturile. A început așadar să spargă locuințe de pe raza municipiului.
Astfel, conform informațiilor deținute de polițiști, în perioada februarie-martie, bărbatul ar fi comis mai multe furturi din locuințe, cauzând un prejudiciu, în valoare totală de 7.400 lei.
Ieri, polițiștii l-au identificat și l-au reținut pentru 24 de ore.
„Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, anunță reprezentanții IPJ BN.