67 de percheziții se efectuează concomitent, în 11 județe, printre care și Bistrița – Năsăud. Infracțiunile economice de care sunt bănuiți cei percheziționați au cauzat un prejudiciu de un jumătate de milion de euro.
În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române şi cei din Maramureş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, efectuează 67 de percheziţii domiciliare, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Satu Mare, Cluj, Galaţi, Botoşani, Neamţ, Mureş, Buzău şi Vaslui.
Cazul este instrumentat de organele competente din Maramureș și se efectuează cercetări pentru falsificare de instrumente oficiale, folosirea de instrumente false, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.
Conform Adevărul, din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 – 2015, 40 de persoane, reprezentanţi ai 53 de societăţi comerciale, ar fi înregistrat în contabilitate mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, pentru care ar fi dedus sau compensat ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial obligaţiile fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 500.000 de euro.