E mare lucru să-l faci pe Andrei Pleșu să exclame: „Dacă e să dau un strigăt din rărunchii furiei şi ai nemulţumirii mele, aş spune: M-am săturat de derbedei şi de ţoape!” S-a întâmplat la Timișoara, unde Universitatea de Vest i-a decernat esteticianului, scriitorului Andrei Pleșu titlul de Doctor Honoris Causa.
Înainte de a analiza textul, de fapt textele Melaniei Cincea, din recentul și amplul interviu cu marele umanist Andrei Gabriel Pleșu, trebuie să fac câteva precizări. O națiune nu este privită și respectată ca atare, ea nu există, dacă nu are bine conturate, precizate, știute și cunoscute p u n c t e l e sale c a r d i n a l e: limba și literatura, istoria, religia, tradiția și obicieiurile, civilizația și cultura intrinsecă. Și actorii ? Aceștia nu pot fi alții decât i n t e l e c t u a l i i de marcă ai țării! În niciun caz altcineva! Trist. Dovada? Vezi cei aproape 30 de ani trăiți… degeaba.
Dacă vorbim de națiunea noastră română, din cea de-a doua parte a secolului XX, și din acest început, atât de tulbure, de secol XXI, nu putem să nu vorbim de „Școala de la Păltiniș” din anii ’70 a celui mai mare filosof român modern CONSTANTIN NOICA și de discipolii săi: filosoful, încă în viață, maestrul MIHAI ȘORA (101 ani de viață – mulți înainte!), Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Monica Pillat, poetă și traducătoare din limba engleză, nepoata marelui nostru poet, Ion Pillat, Alexandru Surdu, Constantin Barbu, Andrei Cornea ș.a. Lor li s-au alăturat alți scriitori, mai tineri, dar demni continuatori, de pildă scriitorul Mircea Cărtărescu.
Andrei Pleșu s-a născut fix în ziua de 23 august, dată care mai târziu avea să însemne ruperea de Reichul hitlerist, dar cu 4 ani mai târziu, în 1948. Aceasta înseamnă că în 2018 vom sărbători cei 70 de ani de viață ai maestrului Andrei Pleșu. Adică, cărți de referință, de la „Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului”, la „Nelinişti vechi şi noi”(2016) și „Despre inimă şi alte eseuri” (2017) și nenumărate, numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.
Am simțit nevoia să fac aceste sublinieri ca să se înțeleagă că a vorbi despre Andrei Pleșu și de oricare din colegii săi de la Păltiniș, impune r e s p e c t și o minimă pregătire intelectuală. Altfel, e de preferat t ă c e r e a… De reținut: simplu – salvarea națiunii noastre nu poate să vină decât numai de la intelectualii săi de prestigiu! Andrei Pleșu este în primul rând al acestora! Port-stindardul lor rămâne încă filosoful Mihai Șora.
Melania CINCEA, tânără și prestigioasă jurnalistă la Revista 22 și Timpolis din Timișoara a reușit să-l facă pe Andrei Pleșu nu numai să vorbească, dar chiar să-și traseze noi „direcții de acțiune”. E mare lucru să-l faci pe Andrei Pleșu să exclame : „Dacă e să dau un strigăt din rărunchii furiei şi ai nemulţumirii mele, aş spune: M-am săturat de derbedei şi de ţoape!” Interviul este de luna trecută. A avut loc la Timișoara, unde Universitatea de Vest i-a decernat esteticianului, scriitorului Andrei Pleșu titlul de Doctor Honoris Causa.
E magnific. Ai imediat senzația sațietății…Ce ai mai putea oare adăuga ?
Voi reda câteva citate din acest interviu, de toată lauda, al doamnei Melania Cincea pe care le voi comenta rezumativ. M-am oprit, din lipsă de spațiu, doar la „vârful aisbergului”: la „minunata” noastră clasă politică, explicația existenței semidocților și agramaților de la guvernare, abundența de „derbedei” și de „țoape”, la cel mai înalt nivel etc.
- Lacune serioase în educație!
„…E inadmisibil să avem miniştri ai Învăţământului care vorbesc prost limba română. Educaţia are ca temei fundamental, în orice ţară, limba ţării respective. Eu aud mereu patrioţi gongorici, care nu iubesc nici măcar gramatica limbii în care ar trebui să se exprime, darmite să iubescă valori mai înalte. A fi patriot fără să-ți cunoşti limba, fără să cunoşti cultura și istoria țării tale, fără o educație măcar decentă, e pură demagogie. Şi mai e ceva: avem, după 1989, un număr de miniştri ai Educaţiei care, în medie, au avut parte, fiecare, cam de 10-11 luni de guvernare. În acest interval, cu orizontul unor imprevizibile întreruperi de mandat nu poţi construi nimic. Pur şi simplu, te strecori… Lucrurile astea sunt greu de reparat fără viziune, fără tenacitate, fără înțelegerea adecvată a rolului pe care educația trebuie să-l aibă în „formarea” omului și a cetățeanului modern”.
- Inflaţia de semidocţi, de agramaţi de la guvernare, în ultimii ani!
Mi-e foarte greu să-mi explic. M-am gândit, uneori, şi la asta: în PSD sunt aproximativ 600.000 de membri, dacă am înţeles bine. Nu pot să cred că între aceştia nu există oameni normali, oameni de bună intenţie, oameni cu o educaţie onorabilă, dar în mod vădit ei nu contează, nu sunt selecţionaţi, nu ajung la rampă. În PSD, dar și pe piaţa politică în general, par să funcționeze criterii de selecție fără nicio legătură cu eficienţa, cu priceperea, cu responsabilitatea şi cu dorinţa de a face bine(…) Am îndrăznit, de curând, să spun – deşi sună cam dur – că, dacă e să dau un strigăt din rărunchii furiei şi ai disperării mele, aş spune: M-am săturat de derbedei şi de ţoape! Astea sunt cele două mari categorii pe care le percep acum ca dominînd scena publică. Oameni care nu-și înțeleg rostul adevărat, oameni cu o instrucție personală grav deficitară, oameni care cred că a ajunge într-o poziţie de putere înseamnă a ajunge într-o poziţie de profit. E foarte grav şi, până nu se schimbă radical mentalitatea asta, nu ne putem face iluzii” (sic!)
- Tema intelectualilor
„ … Vin acum la tema intelectualilor (mai ales cei numiți „publici”). Văd mereu, pe forumurile articolelor pe care le public: „Dom’le, e uşor să critici, dar vino cu soluții!”. Or, prestația mea de presă e a unui diagnostician, nu a unui terapeut universal (…) Prefer să ascult sfatul lui Raymond Aron; ca intelectual, statutul tău firesc e acela de „spectator angajat”. Când se întâmplă o neregulă, când există o problemă, îți faci vocea auzită, te exprimi, acuzi sau aperi. Dar rostul tău nu e, cum credea Marx, să schimbi lumea, ci să o înțelegi și să o faci înțeleasă. Restul e voință de putere, orgoliu, aflare în treabă. Pe de altă parte, chiar dacă ai avea, pe domenii specifice, competențe cu șanse de reușită pragmatică, ele nu duc nicăieri, căci, de regulă, nimeni nu le solicită.
Or la noi nimeni nu-i întreabă pe reprezentanţii societăţii civile sau pe intelectuali : ce ar fi de făcut? Avem, cu adevărat, fertile dezbateri publice? Domnul Dragnea îşi permite, de pildă, de curând, să decidă că vom muta o ambasadă importantă de colo-colo. Dumnealui nu ştie că în politica externă există contexte, experţi, înţelegeri internaţionale, riscuri. Vine din Turnu Măgurele şi spune: „Păi, să mutăm ambasada română de la Paris la Nisa”. Nu vreau să fiu răutăcios, dar dl. Dragnea e un băiat de mâna a treia, un provincial zglobiu, care s-a trezit brusc într-o poziţie de decizie. Nimic din calităţile lui intelectuale, morale, pragmatice nu-l recomandă pentru a conduce ţara asta. Ca să conduci o ţară, trebuie, totuşi, să ai nişte înzestrări şi să ai un proiect. Nu să te bagi în față, ca să surâzi, șmecher, pe sub mustaţă, în stilul: „Hai, că vă fac din vorbe.” E amețitor că un asemenea aranjor de duzină a ajuns în vârful națiunii. Asta e nenorocirea. Şi uitaţi-vă şi la ceilalţi miniştri, uitaţi-vă cum vorbeşte ministrul Educaţiei. Uitaţi-vă cum vorbeşte şi biata doamnă prim-ministru, care cred că ar fi o vecină foarte agreabilă, bună gospodină, probabil. Ce caută ea în poziţia aia?! Ca musca-n lapte. E halucinant. Iar vina e, mereu, a intelectualilor. Dacă intră în politică sunt „sinecuriști”, dacă nu intră stau, „elitiști”, în „turnul de fildeș”…Unul dintre marile dezastre strategice, şi în politică, şi în presă, şi la nivelul populaţiei este acreditarea ideii că tot ce ni se întâmplă rău vine din afară”.
- Ce-i de făcut ?
„În primul rând, o selecţie pe bază de merit a clasei politice. În al doilea, o unificare raţională a forţelor de opoziţie: de vreme ce ai doar câteva mici partide de opoziţie nu ai nicio şansă să pregătești un substanțial succes politic şi, în situaţia data, ar trebui, după mine, ca partidele de opoziţie să cadă, conjunctural, la o învoială, pentru a avea, procentual, o şansă la alegerile viitoare. Or, eu constat nu numai că ele nu se aliază, nu acționează concertat, dar sunt în disoluţie internă. Sunt liberali care contestă alţi liberali, sunt userişti care contestă alţi userişti etc. În al treilea rând, o campanie sporită, inteligentă, de informare a electoratului. Electoratul nu e informat; are tropisme, impulsuri, vorbeşte și acționează după ureche. Unul dintre marile dezastre „strategice”, după părerea mea, şi în politică, şi în presă, şi la nivelul populaţiei este acreditarea ideii că tot ce ni se întâmplă rău vine din afară. Lucrurile merg prost în ţara asta pentru că suntem victime nu ale propriilor noastre vicii şi nereguli, ci victime ale „străinilor”. Concluzia : victimizare, demobilizare, paralizie generală, suspensie a oricărui destin autonom…”
Extrasele și sublinierile ne aparțin. Câteva scurte comentarii. La Andrei Pleșu, un maestru incontestabil al stilisticii limbii române, nici măcar ocara adresată cuiva nu este încărcată de răutate și nici de lipsă de respect. Lacunele din educație, la cel mai înalt nivel se regăsesc, așa rapid, în „motostivuitoare”, în „douăzeci-douăzeci”, în „pamblici” și „genunche” etc. Referitor la inflația de „semidocți”, de „derbedei” și „țoape”, recunoaște, cu candoarea liceanului înjurându-l, cu jumătate de gură, pe paznic, că e cam dur limbajul! Dar așa e el, Andrei Pleșu, blindat totuși de „n” argumente! Sunt două sintagme : „a fi șmecher, derbedeu, descurcăreț” și „a fi inteligent”, „a avea glagorie, adică un I.Q. ridicat”. Cei din categoria nr. 1 susțin că fac parte din categoria nr.2, alintându-se și masându-și orgoliul nemăsurat. Corul de pupinposteriori îi aprobă și-i aplaudă. Nimic mai fals! Prima categorie e dominată definitiv de e g o i s m, cu tot ce denotă de aici…pe când a doua e definitiv dedicată a l t r u i s m u l ui. Aserțiunile maestrului Andrei Pleșu trebuie citite în liniște. E cu siguranță necesar să se revină asupra lor pentru o viziune de ansamblu corectă, pentru a nu suferi și dumneavoastră de „tropisme” și să riscați „să vorbiți și să acționați după ureche”. Mulțumiri maestrului Andrei Pleșu și doamnei Melania Cincea pentru acest inspirat și exhaustiv interviu.
