0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Minivacanța de 1 Mai, pe șosea: Urmăriri, arestări, alcoolemie, fără permise de conducere plus alte ilegalități

În cele patru zile de vacanță, unii participanți la trafic și-au luat liber și de la conștiință. Aceștia au pornit la drum, cu mașinile, încălcând regulile de circulație și sfidând oamenii legii. Urmăriri, arestări, alcoolemie peste limită, fără permise de conducere, sunt doar câteva din infracțiunile depistate de polițiști.

Minivacanța de 1 Mai a fost una aglomerată pentru polițiștii aflați în stradă. Aceștia au aplicat peste 600 de amenzi, în valoare de peste 187.000 lei. Au reținut 75 de permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare. S-au întocmit și numeroase dosare penale:

La data de 27 aprilie a.c., polițiștii Biroului Rutier au acționat în trafic, pentru siguranța bistrițenilor. Astfel, l-au depistat pe un bărbat care conducea un autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, l-au depistat pe un alt bărbat care conducea un autoturism, deși consumase băuturi alcoolice. Rezultatul alcooltestului a fost de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii sunt cercetați pentru infracțiuni la regimul circulației.

Băut, a lovit un gard și o mașină parcată

La data de 27 aprilie a.c., poliția a fost sesizată de către o persoană despre un accident. Un bărbat ar fi condus o autoutilitară, fiind sub influența alcoolului și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil și cu un autoturism parcat.

La scurt timp, polițiștii au identificat în trafic persoana care conducea autoutilitara în cauză. Este vorba despre un bărbat de 60 ani din Prundu Bîrgăului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest. Valoarea indicată a fost de peste 0,8 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Arestat la domiciliu pentru numeroasele infracțiuni, dintr-o lovitură

În noaptea de 28/29 aprilie a.c., polițiștii au identificat în trafic un tânăr de 23 ani din Bistrița. Acesta conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că Sebastian W. T. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult,  autoturismul în cauză nu este înmatriculat. Iar pe deasupra, plăcuțele de înmatriculare aplicate aparțin altui autoturism.

Pentru toate cele trei infracțiuni s-a întocmit dosar penal.

„Față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore. În 30 aprilie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile”, anunță reprezentanții IPJ BN.

GTA de Bârgău

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii din Prundu Bîrgăului au efectuat semnale regulamentare de oprire în trafic a unui autoturism care circula pe raza localității Tiha Bîrgăului. Autoturismul și-a continuat deplasarea, astfel polițiștii au procedat la urmărirea acestuia.

La un moment dat, persoana care conducea autoturismul în cauză, a oprit. Apoi a încercat să fugă, dar a fost prins de polițiști.

Aceștia l-au identificat ca fiind un tânăr de 20 ani din Mureșenii Bîrgăului.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de peste 0,6 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma cercetărilor extinse, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Dosare  penale pentru alcoolemie peste limita admisă

  1. La data de 28 aprilie a.c., polițiștii năsăudeni au oprit în trafic un tânăr de 26 ani din Parva. Acesta conducea un autoturism pe DJ172B, prin localitate, fiind sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de peste 0,6 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

2. În noaptea de 29/30 aprilie a.c., polițiștii au identificat în trafic un tânăr de 20 ani din Arcalia. Acesta conducea un autoturism pe raza municipiului, aflându-se sub influența alcoolului.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. S-a ales cu dosar penal, după ce i-au fost prelevate probe biologice la spital.

3. La data de 30 aprilie a.c., polițiștii au oprit pentru control în trafic un bărbat de 54 ani din Bistrița. Acesta conducea un autoturism pe raza municipiului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Automat, a fost condus la spital. Acolo i s-au prelevat două mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Dejean, prins cu trei infracțiuni

În noaptea de 29/30 aprilie a.c., polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 37 ani din Dej. Acesta conducea un autoturism neînmatriculat, pe DJ172K, prin localitatea Cireșoaia. Mai mult, avea o alcoolemie de peste 0,7 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit și că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

S-a întocmit dosar penal pentru toate cele trei infracțiuni descoperite.

Cadou de 74 de ani- un dosar penal

La data de 30 aprilie a.c., pe DJ162, în Miceștii de Cîmpie, polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 74 ani din localitate. Acesta conducea un autoturism neînmatriculat.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.

S-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Băut, a pornit-o la drum prin Beclean

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un bărbat de 44 ani din Nușeni. Deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta conducea un autoturism pe DN17, prin Beclean.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Un timișorean a crezut că legea nu se aplică și la Bistrița

În noaptea de 1/2 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier au identificat în trafic un tânăr de 23 ani din Buziaș, județul Timiș.

Acesta conducea un autoturism pe raza municipiului, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Și la volanul unei autoutilitare trebuie să fii lucid

În noaptea de 1/2 mai a.c., polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 37 ani din Urmeniș. Deși avea o alcoolemie de peste 0,7 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta conducea o autoutilitară.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Ca la 20 de ani- cu dosar penal

În noaptea de 30 aprilie/1 mai a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic un tânăr de 20 ani din Rebrișoara. Tânărul conducea un autoturism neînmatriculat pe DN17D, prin localitate.

A fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Băut, a intrat cu mașina într-un gard

La data de 30 aprilie a.c., un bărbat de 71 ani din Telciu, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, a pierdut controlul acestuia intrând în coliziune cu un gard. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale”, anunță reprezentanții IPJ BN.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,6 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...