O casă din Bistrița-Năsăud a fost aleasă drept imagine-simbol pentru un amplu proiect prezentat la Berlin, Timișoara, Cluj și București. Este vorba despre o spectaculoasă expoziție deschisă la Biserica Evanghelică, înfățișând casele somptuoase, imense și uneori inutile construite de migranții români. „Muncim toată viața pentru o casă care nu va mai trebui nimănui…”
„Ni s-a părut foarte interesantă și vizual, și ca mesaj, astfel încât am hotărât s-o folosim și pe catalogul expoziției, dar și ca imagine de promovare a proiectului. A fost realizată de Petruț Călinescu”, a explicat Raluca Betea, reprezentant al Institutului Cultural Român și unul dintre curatorii expoziției pe care o puteți admira, până în 3 iunie, la Biserica Evanghelică.
„Chiar dacă expoziția cuprinde ipostaze foto documentate foarte bine în Țara Oaşului, Maramureş şi Bucovina, am dat peste exemplul unei case din Bistrița-Năsăud și l-am inclus în proiect, fiind vorba despre același fenomen care s-a manifestat și în județul dumneavoastră…”, a mai explicat Raluca Betea pentru Bistrițeanul.ro.
„Și pe drumul spre Cluj, dacă ar fi să privim cu atenție, observăm asemenea case – unele dintre ele complet neinspirate, altele un fel de sclavagism modern, din nefericire sau din fericire, convingerea la noi era că fiecare om trebuie să-și construiască o casă, să sădească un pom, să facă o fântână… Numai că lucrurile acestea ne leagă prea tare, la un moment dat devenim sclavii unor construcții, muncim toată viața pentru o casă pe care nu vom reuși s-o terminăm, care nu va fi locuită și care nu va mai trebui nimănui…”, a precizat Alexandru Gavrilaș, managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, cu prilejul inaugurării.
„Este pentru prima dată când prezentăm această expoziție într-un lăcaș de cult, într-o biserică, acesta fiind totodată ultimul popas al proiectului în România… Expoziția a fost pentru prima oară prezentată la Berlin, în 2015, la Muzeul Culturilor Europene, după care a pornit într-un turneu prin întreaga țară, în 2016 și 2017…”, a precizat curatorul.
Proiectul expozițional Minunata lume nouă îşi propune să puncteze diverse aspecte ale migraţiei şi boom-ului din construcţii, ilustrând consecințele acestora asupra satelor, regiunii și peisajului cultural. Este vorba de casele construite de migranții români în țară care sunt în primul rând semne vizibile ale succesului, hărniciei și ascensiunii sociale a proprietarilor, plecați din cauza situației economice din satele natale pentru a lucra în străinătate. Pentru proprietari ele reprezintă în același timp un stil de viață modern, occidental și o nouă estetică…
„Proprietarii noilor case muncesc în timpul anului în Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie – de obicei în construcţii, în sectorul menajer, al serviciilor de îngrijire a bătrânilor sau în agricultură. Banii puşi deoparte sunt investiţi în construirea unor case mari în localităţile din care provin. Casele nou construite ajung însă să fie locuite foarte rar. Vârstnicii rămaşi în ţară continuă să locuiască în propriile case, ocupându-se de îngrijirea nepoţilor şi a caselor nelocuite. Numai de Crăciun, Paște şi în luna august satele se animă prin întoarcerea celor plecaţi. În luna august au loc numeroase nunţi fastuoase, după care satele amuţesc din nou…”, și-au motivat demersul curatorial organizatorii proiectului.
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/nCaBt99FnoU” /]
O mare parte din fotografiile expoziției sunt realizate de fotograful Petruţ Călinescu. Alte fotografii aparţin artistului Matei Bejenaru precum şi unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România şi în ţările de destinaţie: Remus Gabriel Anghel, Eli Bădică, Carmen Chasovschi, Pietro Cingolani, Ionuț Dulămiță, Anamaria Iuga, Andra Jacob Larionescu, Daniela Moisa, Diana Necoară, Cristina Toderaș, Amelia Tue, Ciprian Vațe.
Curatorii expoziției sunt Beate Wild și Raluca Betea, fiind vorba despre un proiect organizat de Departamentul Europa centrală şi de sud-est din cadrul Muzeului Culturilor Europene din Berlin și Institutul Cultural Român din Berlin, în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Primăria Municipiului Bistriţa. Informații suplimentare despre acest proiect pot fi accesate la bravenewworld.komsoe.eu.