0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Rostul de dimineață. Dincolo – un fel de liniște… Echilibru, lumină și grație

Dincolo de vânzoleala zilelor și a oamenilor inutili care nu-ți fac bine deloc și care nu se mai termină, dincolo de cuvinte deșertate pretutindeni, fără sens, fără trup sau urmărind același mărunt și înfometat interes – dincolo de conflicte, mizerie, cruzime sau tâmpenie…

…dincolo de agitația clipelor care nu mai ajung, dincolo de programe, grafice, bârfe, planuri, zbateri, bani cheltuiți aiurea, vise pierdute, fonduri insuficiente, proiecte lăsate de izbeliște sau nepermise întârzieri se întrezărește totuși un soi de liniște aparte… Un fel de echilibru, învăluit într-o lumină difuză, un soi de grație în care ne înfășurăm ca într-o haină nouă – un recital de chitară clasică, să zicem, care a început cu câteva lungi minute din Bach, încropite chiar sub ochii noștri de Alexandru Grecu:

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/H4dxv2hPLPc” /]

De la Paganini la Piazzolla” s-a intitulat concertul susținut ieri seară, la Sinagogă, de Costin Soare care s-a declarat încântat de acustica sălii, povestind și despre activitatea asociației pe care o coordonează – Kitharalogos, inițiatorul acestui proiect de 10 concerte în țară și străinătate: „În patru dintre concertele susținute până acum, am decis că merită să promovăm și tineri chitariști foarte talentați, cum este și cazul lui Alexandru Grecu. Le oferim și noi mici cadouri din partea asociației, accesorii sau corzi pentru chitară, sunt și acestea importante, știm că familiile se implică foarte mult în promovarea și sprijinirea copiilor, dar încercăm și noi să facem mici lucruri bune pentru ei care sperăm să-i ajute…”, a mărturisit Costin Soare.

[arve url=”https://youtu.be/9ACSBuTuTII” /]

2A fost o impresionantă incursiune într-un repertoriu care a pornit de la muzica lui Niccolò Paganini, celebrul violonist care – lucru mai puţin ştiut –  era şi un pasionat chitarist, şi a traversat celebre partituri cum a fost și lucrarea lui Francisco Tárrega – considerat unul dintre marii romantici și reformatorii instrumentului care a pus bazele chitarei moderne, alături de Antonio de Torres. „Înainte de Tárrega și Torres, chitara avea dimensiuni mult mai mici, însă spre finalul secolului 19, chitara ajunge la dimensiunile și volumul chitarei pe care o cunoașteți și voi, pe care cânt și eu în această seară…”.

[arve url=”https://youtu.be/4LlZWzWyQas” /]

Călătoria s-a sfârșit între sonoritățile celui care a reinventat tangoul în secolul XX, Astor Piazzolla – prelungind parcă o vrajă care a început cu o seară înainte, când la Sinagogă a fost invitat pianistul Sorin Petrescu, solist al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. În program – Brahms (Sonata nr.3) și  F. Chopin (Scherzo nr.1, Nocturna nr. 13, Scherzo nr. 3, Mazurca și Poloneza în La bemol Major)…

[arve url=”https://youtu.be/j-1z4JtZ214″ /]

Sorin Petrescu a povestit pe îndelete despre Chopin – „pe jumătate francez, după tată, pe jumătate polonez, după mamă… viața lui, din păcate, scurtă, s-a împărțit aproape egal între cele două lumi, până la 20 ani a locuit în Polonia, restul până la 39 de ani, Chopin trăind în Franța… Acest Scherzo Nr. 1 nu a fost scris nici într-o parte, nici în alta, Chopin l-a compus într-o perioadă foarte tulbure, pe când a avut loc o revoltă împotriva Imperiului Țarist, iar un prieten l-a sfătuit să stea o vreme la Viena, unde a și scris această capodoperă…”

[arve url=”https://youtu.be/FLl7fM2ITLM” /]

Pe Sorin Petrescu vi-l amintiți prea bine din concertele susținute la Bistrița în anii trecuți, în diferite formule – toate foarte savuroase și captivante:

VIDEO: Sporturi şi distracţii. Pentru stafidiţi şi îndobitociţi – un coral neapetisant…

FOTO/VIDEO: Până acum a condus zeci de oameni. Ieri a trebuit să facă faţă unui acordeon

*****

Nu are sens să ratați astă-seară, de la ora 20, la Sinagoga din Bistrița, un concert special susținut de Nickel & Rose – din nou la Bistrița, după cum își amintesc pasionații acestui gen muzical, care i-au ascultat pe cei doi muzicieni și anul trecut, în februarie…Un duo altfel, din Milwaukee, Wisconsin – gata să-şi surprindă publicul cu un stil propriu, influenţat de blues și jazz şi nuanțat în plus cu Soul, Americana, Gypsy, muzică africană sau arabă. Parteneri ai evenimentului – Societatea de Concerte Bistriţa și Green Hours.

La Centrul Cultural Dacia, de la ora 19:00, are loc un spectacol folcloric extraordinar intitulat Noi suntem ai României – susținut de Corala bărbătească „Armonia” și Orchestra folclorică „Muzica Divertis”. Orchestrația îi aparține lui Valeriu Cașcaval și Ion Croitor, conducător artistic este Anton Slavici, iar Dirijor – Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru. Biletele se găsesc la casieria Centrului Cultural Dacia, prețul unui bilet fiind de 20 lei.

Luni, 30 aprilie, de la ora 19:00, la Sinagogă avem parte de recital extraordinar de pian – Natura în Muzică – susținut de pianistul rus Alexei Nabioulin. În program, alte capodopere ale muzicii clasice – semnate de Piotr Ilici Ceaikovski („Anotimpurile” op. 37) și Claude Debussy („Preludii” caiet I și „Arabesque” No. 2).

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...