Dă-i nasul lui IVAN că se suie pe divan – sună o vorbă românească atinsă de istoria acestui neam pățit. O istorie de-a lungul căreia vecinii noștri de la răsărit, rușii, ne-au invadat de nu mai puțin de 12 ori și așteaptă cu interes să vină a 13-a oară peste noi. Oare de ce? Pentru că, de secole, țara noastră are bogății la care aspiră mulți leneși care, ori nu și le știu folosi pe ale lor, ori nu le ajung niciodată.
România a fost un cui în talpa celor trei imperii: Austro-Ungar, Țarist și Otoman. Și, cu timpul, și-a păstrat acest statut de încurcă-lume, pentru că și-a dorit independența și autodeterminarea.
Pe mulți i-a încurcat Marea nostră Unire de la 1918 și păstrarea ei relativ neatinsă până în zilele noastre. Pentru că am devenit mai puternici decât și-ar fi dorit cei care voiau să rupă aceste pământuri în bucăți care să le aducă lor venituri și să-și facă mendrele pe aici.
Acest Ivan, un fel de fantomă ticăloasă a istoriei noastre, așteaptă o șansă, cum spune vorba, „să i se dea nas”. Pentru că, noi știm, odată ce-ți intră în casă, nu numai că se urcă pe divan, dar îți pleacă cu tot ce e bun din agoniseala ta și poți fii sigur că pe copiii tăi îi va transforma în sclavii unui sistem străin.
Așadar, istoria ne învață cu tărie că pe Ivan trebuie să-l ținem la respect. Să-l lăsăm să ne scrie scrisori, dar să nu ne viziteze. Să-l lăsăm să se uite peste gard, dar să nu ne intre în curte. Pentru că de fiecare dată am pățit-o cu el. Iar să se întâmple data viitoare altfel decât cu suferință, sclavie și supunere economică nu e cu putință…
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
