10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Primarul Doru Crișan, FURIOS pe Ministerul Educației, care bagă în ceață proiectul Campusului Școlar de la Prund

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a propus eliminarea la finanțare din PNRR a celor trei campusuri școlare rurale, care presupun o investiție de 30 de milioane de euro. Printre ele se numără și campusul școlar de la Prundu Bârgăului, pentru care trebuie anunțat constructorul chiar zilele acestea. Primarul Doru Crișan este furios și intenționează să dea în judecată statul român dacă rămâne fără finanțare.

Potrivit edupedu.ro, investiția în cele trei campusuri școlare a fost singura propusă pentru eliminarea din Planul de Redresare și Reziliență al României de către ministrul Educației, Daniel David.

Unul dintre aceste campusuri școlare urmează să se construiască în comuna Prundu Bârgăului. Potrivit primarului Doru Crișan, zilele acestea urmează să anunțe câștigătorul pentru această lucrare, 4 firme depunând oferte la licitația de peste 31 de milioane de lei. Dintre cele trei campusuri, cel din Prundu Bârgăului este în stadiul cel mai avansat.

Decizia de a retrage cele trei proiecte din PNRR ar avea legătură cu faptul că dacă lucrările la campusurile școlare nu se încheie până la 30 iunie 2026, România riscă penalități de aproape 30 de milioane de euro.

Ce are de gând ministerul? Nimeni nu prea știe, nici măcar primarul Doru Crișan, care spune că a aflat despre soarta proiectului său din edupedu.ro. Într-un răspuns pentru edupedu.ro, Ministerul Educației spune doar că dacă proiectele finanțate prin PNRR nu se încadrează în termenul 31 iunie 2026 se vor găsi soluții alternative de finanțare, fără să spună niciun cuvând despre retragerea din PNRR.

„Sistemul educațional rural din România se confruntă cu provocări semnificative și are nevoie de oportunități de dezvoltare. Prin urmare, dacă proiectele finanțate prin investiția I12 nu se vor încadra în termenul de finalizare prevăzut în documentele programatice, respectiv 31 iunie 2026, consecința fiind că nu vor putea accesa finanțarea PNRR, Ministerul Educației și Cercetării va identifica rapid soluții alternative”, precizează reprezentanții Ministerului Educației, într-un răspuns pentru EduPedu.

Primarul Doru Crișan amenință cu judecata!

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan spune că a lucrat pe brânci la acest proiect și că are toate documentațiile și tot ce a ținut de primărie gata și că dacă câștigătorul licitației nu este contestat ar trebui să dea drumul la lucrări în maxim două luni de zile. Termenul de finalizare a investiției este de 8 luni, astfel că s-ar încadra să termine proiectul până la mijlocul anului viitor.

„Vă dați seama că dacă eu dau câștigătorul licitației în câteva zile, el mă va da în judecată pentru că nu voi putea să respect contractul pentru care a participat la licitație dacă nu mai am finanțare. Eu voi da la rândul meu Statul Român în judecată. Am cheltuit foarte mulți bani anii aceștia să pregătesc proiectul. Eu sunt vinovat că au scos ghidul de finanțare așa târziu? Se știe că pregătirea proiectelor durează… Într-un an de zile, eu am făcut tot ce trebuie, cu autorizații, SF și licitație”, a precizat Doru Crișan, pentru Bistrițeanul.ro.

Acesta mai spune că dacă se contestă rezultatul licitației și se mai amână astfel începerea lucrărilor intenționează să renunțe la proiect, întrucât nu se mai încadrează în termenul de 31 iunie 2026.

Campusul școlar de la Prundu Bârgăului ar urma să se concentreze în jurul Liceului Teoretic „Radu Petrescu”. Acesta ar urma să aibă 710 locuri și va cuprinde o zonă de HUB educațional, cu 14 spații pentru desfășurarea activităților educaționale, un atelier de practică tehnologică, un atelier de robotică, un cabinet de biologie, un laborator de informaticăși patru ateliere pentru activități SDS.

Bucătăria și sala de mese sunt și spațiu didactic multifuncțional, unde ar urma să aibă loc și activitatea practică tehnologică pentru clasele învățământului profesional pentru calificarea de bucătar. De altfel asta și se dorea pentru aceste campusuri școlare, să susțină învățământul profesional și pe copiii de la sate care poate nu își permit să studieze în orașe.

Mai multe despre proiectul de la Prundu Bârgăului puteți citi mai jos:

Valea Bârgăului va avea primul hub tehnologic în valoare de 7,5 milioane euro din mediul rural: un proiect unic în România, dedicat elevilor

Ce n-are Bistrița și va avea Prundu Bârgăului? HUB educațional și Centru de dezvoltare abilități sportive

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: