Primăria Bistrița a anunțat planuri ambițioase pentru modernizarea infrastructurii rutiere a orașului, cu scopul de a fluidiza traficul și de a îmbunătăți conectivitatea între diverse zone ale municipiului. Este vorba despre lărgirea unor străzi, la câte două benzi pe sens și noi legături rutiere.
Unul dintre proiectele Primăriei Bistrița, prezentate ieri în cadrul unei conferințe de presă de către primarul Gabriel Lazany vizează crearea unei noi legături rutiere între strada Tabără și strada Amurgului, care va traversa Pădurea Codrișor. De asemenea, municipalitatea intenționează să construiască un pod rutier peste râul Bistrița, pentru a conecta strada Zăvoaie cu Parcul Industrial Bistrița Sud din Sărata și cu localitatea Viișoara.
Pe lângă aceste noi legături, Primăria Bistrița are în plan lărgirea mai multor artere importante, pentru a reduce aglomerația și a îmbunătăți fluxul de trafic. Printre acestea se numără strada Lucian Blaga și actuala variantă ocolitoare, care vor fi transformate în artere cu patru benzi, două pe fiecare sens.
Primarul Bistriței, Gabriel Lazany a mai spus că aceste investiții vor fi realizate cu fonduri de la bugetul de stat, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Ne dorim o modernizare a străzilor de la intersecția cu strada Lucian Blaga și până la nodul rutier cu centura ocolitoare, deci aproape de Josenii Bârgăului, să fie lărgită strada, să fie două benzi pe sens și de la pasarela de la strada Libertății, până la intersecția cu drumul care duce spre Târgu Mureș, zona Lukoil. Pentru aceste segmente stradale, CNAIR-ul deja a efectuat toate măsurătorile necesare”, a precizat primarul Lazany.