1.9 C
Bistrița
luni, martie 3, 2025

FOTO – VIDEO: Gospodărie cuprinsă de flăcări, în Liviu Rebreanu. O femeie a ajuns la spital

Pompierii militari au intervenit aseară la un incendiu izbucnit într-o gospodărie, în localitatea Liviu Rebreanu. O femeie a ajuns la spital după ce, în timpul evacuării, a suferit o dislocare a umărului.

La sosirea echipelor la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la patru anexe gospodărești (două bucătării de vară, un grajd și o șură), pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp.

Exista pericolul ca flăcările să se extindă la două case de locuit aflate la doar trei metri de zona incendiului. Datorită intervenției prompte a pompierilor, acestea au fost salvate, evitându-se astfel pierderi materiale.

Înainte de sosirea forțelor de intervenție, o persoană de sex feminin a fost evacuată dintr-un imobil afectat. În timpul evacuării, aceasta a suferit o dislocare a umărului și a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD și transportată la CPU Năsăud pentru îngrijiri medicale”, potrivit ISU BN.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.