Maria Mirela Andrecuț a găzduit recent în casa ei din Lunca Frișului o „șezătoare de fomei cu povești”, cum se întâmpla pe vremuri, în satele de la poalele Munților Călimani. S-a tors cânepă și lână, s-au cusut cămăși pentru bărbați, femei și copii. S-a făcut cipcă și ajur (pentru poale), s-au confecționat „bumbgii” unui cojoc, s-au cusut fețe de masă în tehnica „chelin”…
Dr. Patricia-Smaranda Mureșan, etnolog și cercetător științific la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, a participat recent în Lunca Frișului (comuna Șieuț) la o șezătoare autentică. O „șezătoare de fomei cu povești” ca pe vremuri.
„Un eveniment cultural tradițional aparte, deosebit de important, atât pentru comunitatea din satul Lunca și comuna Șieuț, cât și pentru întreaga cultură tradițională a județului nostru…”, după cum a explicat dr. Smaranda Mureșan.
Șezătoarea de fomei cu povești a reprezentat un model de bune practici pentru transmiterea patrimoniului cultural imaterial local. Ea se înscrie, de altfel, în practicile recomandate de UNESCO în ceea ce privește salvgardarea acestor elemente – a mai subliniat dr. Smaranda Mureșan.
La eveniment au participat și etnolog Emilia Ometiță, Șef Serviciu Cultură Tradițională la Centrul Județean pentru Cultură, dar și Dalma Szabó și Alina Predescu, referenți de specialitate. Pentru acestea a fost prima oară când au vizitat Lunca Frișului. Au rămas impresionate de frumusețea și hărnicia oamenilor din zonă.
„Șezătoarea de fomei cu povești” a fost găzduită de Maria Mirela Andrecuț în casa sa. Un adevărat mini-muzeu, pentru că Mirela Andrecuț deține o veritabilă colecție etnografică.
Gazda a adunat în jurul său, alături de membrii familiei (soțul Grigore, fiica Sofia, nora și viitoarea noră, nepoții și sora ei Felicia) și alți membrii ai comunității.
La șezătoare s-au adunat mătuși, fine, verișoare, vecine și prietene. Cu toții dornici și bucuroși de reîntâlnire, de povești și de împărtășirea unor detalii despre diferitele tehnici de lucru ale costumului popular din zonă.
O prezență specială a fost cea a părintelui prof. univ. dr. Vasile Gordon, unchiul Mirelei Andrecuț. Preotul Vasile Gordon este cetățean de onoare al comunei Șieuț, sosind acasă de la București, pentru câteva zile. Acesta a fost însoțit de soția dumnealui, preoteasa Irina Gordon, la rândul său participantă activă în șezătoare.
Nu a fost primul eveniment de acest fel organizat de Mirela Andrecuț. Ea a mai găzduit asemenea evenimente tradiționale în februarie 2022 (tot acasă), dar și la magazinul din centrul satului, în 2016 și 2017.
Fiecare dintre aceste manifestări sătești au avut câte o tematică atent aleasă. Se știe, de altfel, că există mai multe tipuri de șezători.
În general, șezătorile erau întâlniri de lucru între femeile din sat. Acestea se petreceau mai ales în serile de iarnă, în care se spuneau povești, dar se și învățau diverse tehnici de lucru manual.
Femeile din sat se organizau în câșlegi, în zilele de luni, miercuri și joi. Erau găzduite de o casă anume din sat.
La Lunca, de pildă, au existat „șezătoare de lucru între fomei cu povești”, „șezătoare de fete”, „șezătoare cu feciori” sau „seara lungă” – o șezătoare cu joc, în care se adunau și feciorii.
Nu lipseau de la acest fel de șezătoare nici trișcașii, dar nici ceterașii. De obicei, se termina cu joc și bucate alese. Oamenii veneau îmbrăcați atunci în haine de sărbătoare. Tradiția era ca acest fel de șezătoare să aibă loc înainte de începutul Postului Mare, după cum a povestit Mirela Andrecuț.
„Însurații” nu participau la șezătoare. Ei rămâneau acasă și aveau grijă de copiii mici, dar și de animalele din gospodărie.
Șezătoarea de la Lunca Frișului a fost una de lucru. A fost un eveniment al satului, organizat natural, așa cum se făcea mai demult în sat. Femeile care s-au adunat la Mirela Andrecuț au dovedit, cu prisosință, că stăpânesc tehnicile lucrului de mână. Fiecare și-a demonstrat deprinderile învățate în familie, dobândite de-a lungul mai multor generații.
S-a tors cânepă și lână, s-a depănat lâna, s-au cusut cămăși pentru bărbați, femei și copii. S-au cusut, de asemenea, poale și zadii pentru fete și femei. S-a făcut cipcă și ajur (pentru poale) și s-au confecționat „bumbgii” unui cojoc. Această îndeletnicire era realizată de „sucița” satului – nevasta „suciului”, cum era numit pe vremuri cojocarul.
S-au cusut fețe de masă, în tehnica „chelin”, iar copiii au făcut țevi la sucală, necesare pentru țesut (preșuri / „tepici”, țoale și pânză).
Fiecare gospodină din sat a adus în șezătoare, alături de lucrul de mână, și bucate alese.
A fost vorba despre mâncăruri locale specifice unei astfel de întâlniri de lucru. Femeile au adus prăjitură de mălai, mălai fiert grăunțe („cum numai la o casă se mai face în sat”) și scorușe. Mesele au fost pline de pupci cu brânză și cu ceapă, pupci cu poame (prune), pupci cu brânză de vaci, poame (prune) și mere uscate, „turtele” din făină de grâu (coapte pe plită). Nu au lipsit nici slănina, cârnații, cașul de oaie, brânza din bărbânță, cozonacul sau băuturile tradiționale.
Cu această ocazie, „s-au scos de la naftalină” haine vechi păstrate în lăzile de zestre ale femeilor din sat. Una dintre piesele de port popular care a impresionat a fost o rochie din perioada interbelică purtată acum de Anca, viitoarea noră a gazdei.
Șezătoarea s-a dovedit o reușită. Au participat 20 de persoane, cel mai tânăr fiind nepotul gazdei, Teodor, în vârstă de doar 11 luni, care a și adormit în timpul șezătorii, în brațele bunicului său, Grigore. Cea mai vârstnică participantă: mătușa Ioana Bugnar, de 76 de ani.
O femeie harnică și vrednică din sat, care și-a cucerit oaspeții cu o mulțime de povești despre drumul cânepii, de la bob până la haină, dar și despre iele, superstiții și întâmplări petrecute în sat de-a lungul timpului.
„Personal, în calitate de etnolog și cercetător științific, am participat cu mare drag la șezătoare. Am simțit și am primit cu inima deschisă căldura oamenilor din zonă. De altel, îi consider deja ca fiind unii „de-ai mei”. Aici mă simt acasă, mai ales că mi s-a oferit titlul de „Cetățean de Onoare al Comunei Șieuț”. Acest fapt mă onorează nespus. Este și o imensă responsabilitate de a promova în continuare valorile culturii tradiționale ale tuturor satelor din comuna Șieuț – Șieuț, Ruștior, Lunca (Friș) și Sebiș”, a precizat dr. Smaranda Mureșan.
